1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?

Relaţiile patrimoniale dintre soţi sunt reglementate de legea aplicabilă relaţiilor personale dintre aceştia. Relaţiile personale dintre soţi sunt reglementate de legea naţională care le este comună, iar dacă cei doi soţi au cetăţenii diferite, atunci vor fi reglementate de legislaţia din ţara unde se află reşedinţa obişnuită comună a soţilor sau, dacă nu există o astfel de reşedinţă, de legea ţării cu care ambii soţi au în general legăturile cele mai strânse ( art. 79 din Codul privind Dreptul Internaţional Privat (CDIP) ).

1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?

Dacă legea menţionată la punctul 1.1 permite, soţii pot alege legea aplicabilă în vederea reglementării relaţiilor lor patrimoniale. ( art. 79 CDIP). Legea bulgară permite alegerea legii aplicabile. Acordul de alegere a legii aplicabile trebuie încheiat în scris, datat şi semnat de (viitorii) soţi. Condiţiile de validitate ale acestora sunt reglementate de legea pentru care s-a optat ( art. 80 CDIP ).

2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Regimul juridic al comunităţii de bunuri:
În lipsa unei convenţii matrimoniale încheiate între soţi prin care aceştia să opteze pentru un alt regim, se va aplica regimul juridic al comunităţii de bunuri ( art. 18 alin. 2 din Codul Familiei). Articolul 21 şi următoarele din Codul Familiei reglementează regimul juridic al comunităţii de bunuri. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei ca rezultat al contribuţiilor comune ale soţilor sunt bunuri comune ale celor doi soţi (fac parte din comunitatea de bunuri), indiferent de care dintre soţi au fost dobândite. Comunitatea de bunuri nu include bunurile dobândite înainte de căsătorie sau bunurile dobândite prin moştenire sau donaţie în timpul căsătoriei.

Bunurile mobile dobândite de unul dintre soţi în timpul căsătoriei care servesc uzului personal sau care sunt destinate exercitării profesiei sunt considerate bunuri personale ale soţului în cauză. Bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei de către unul dintre soţi care are calitatea de comerciant individual sunt, de asemenea, bunuri personale ale soţului în cauză. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei integral prin intermediul proprietăţii proprii ale unuia dintre soţi sunt considerate de asemenea bunuri proprii ale acestuia ( art. 22 şi 23 din Codul Familiei).

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Nu.

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Soţii nu trebuie să întocmească un inventar al bunurilor.

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

Ambii soţi au dreptul de a gestiona comunitatea de bunuri. Fiecare dintre soţi poate lua măsuri de gestionare a comunităţii de bunuri ( art. 24 alin. 1 din Codul Familiei).

Pe durata căsătoriei, niciunul dintre soţi nu poate înstrăina partea din comunitatea de bunuri pe care ar fi îndreptăţit să o primească după încetarea comunităţii de bunuri. Înstrăinarea bunurilor care fac parte din comunitatea de bunuri se va face în comun de către ambii soţi ( art. 24 alin. 3 din Codul Familiei).

Înstrăinarea bunurilor comune imobile realizată doar de către unul dintre soţi poate face obiectul unei contestaţii. Celalalt soţ poate depune o contestaţie în termen de şase luni de la data la care a luat cunoştinţă de înstrăinarea în cauză, însă nu mai târziu de trei ani de la efectuarea înstrăinării ( art. 24 alin. 4 din Codul Familiei).

În cazul în care unul dintre soţi înstrăinează cu titlu oneros bunuri comune mobile fără consimţământul celuilalt soţ, contractul este obligatoriu pentru celălalt soţ, dacă partea terţă implicată nu a ştiut sau nu ar fi putut şti, în mod rezonabil, că nu există consimţământul celuilalt soţ. În cazul înstrăinării cu titlu gratuit a bunurilor comune mobile, sau în cazul înstrăinării care necesită întocmirea actului şi legalizarea semnăturilor de către un notar, se aplică regulile privind înstrăinarea bunurilor imobile fără consimţământul celuilalt soţ (a se vedea mai sus) ( art. 24 alin. 5 din Codul Familiei).

Chiar dacă unul dintre soţi este proprietarul unic al locuinţei familiei, soţul în cauză nu o poate înstrăina fără consimţământul celuilalt soţ, dacă soţii nu au o altă locuinţă. În lipsa consimţământului, înstrăinarea se va realiza cu acordul judecătorului de la prima instanţă, dacă se constată că înstrăinarea nu aduce prejudicii copiilor minori şi familiei ( art. 26 din Codul Familiei).

Fiecare dintre soţi poate încheia contracte cu terţi sau cu celălalt soţ în vederea înstrăinării bunurilor personale ( art. 25 din Codul Familiei).

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

După cum s-a menţionat anterior, în cazul în care unul dintre soţi înstrăinează bunuri comune mobile cu titlu oneros fără consimţământul celuilalt soţ, contractul este obligatoriu pentru celălalt soţ, dacă partea terţă implicată nu a ştiut sau nu ar fi putut şti, în mod rezonabil, că nu există consimţământul celuilalt soţ. Datoriile contractate de unul dintre soţi în scopul satisfacerii nevoilor familiei reprezintă datorii comune pentru care ambii soţi sunt responsabili ( art. 32 din Codul Familiei).

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Cheltuielile necesare pentru satisfacerea nevoilor familiei sunt suportate de ambii soţi. Aceştia sunt responsabili solidar pentru datoriile contractate în scopul satisfacerii nevoilor familiei ( art. 32 din Codul Familiei). Soţii răspund pentru datoriile personale cu bunurile personale şi cu partea din comunitatea de bunuri care le revine.

3.1. Care prevederi pot fi modificate prin intermediul unui contract şi care nu? Care sunt alternativele de regimuri de proprietate matrimonială pe care le poţi alege?

Soţii pot modifica relaţiile lor patrimoniale prin încheierea unei convenţii matrimoniale ( art. 37 din Codul Familiei). Convenţia matrimonială poate cuprinde exclusiv prevederi privind relaţiile patrimoniale dintre soţi. Printre altele, soţii pot stabili ce bunuri vor face parte din comunitatea de bunuri şi cine va avea dreptul de a gestiona şi a înstrăina comunitatea de bunuri. Soţii pot, de asemenea, stipula separarea bunurilor. În regimul separării bunurilor, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către fiecare soţ fac parte dintre bunurile personale ale soţului în cauză ( art. 33 din Codul Familiei). Nu există comunitate de bunuri, ci doar bunuri personale ale soţilor.

În cazul aspectelor care nu au fost reglementate în cuprinsul convenţiei, se aplică prevederile regimului juridic al comunităţii de bunuri ( art. 38 din Codul Familiei).

3.2. Care sunt cerinţele formale şi care este autoritatea pe care o pot contacta?

Convenţia matrimonială trebuie întocmită în scris şi trebuie încheiată personal de către părţi, cu legalizarea semnăturilor şi autentificarea conţinutului (art. 39 alin. 1 din Codul Familiei).

În cazul în care convenţia matrimonială reglementează existenţa drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau cesiunea acestor drepturi, competenţa revine notarului de drept civil pe a cărui rază de competenţă teritorială este localizată proprietatea ( art. 39 alin. 2 din Codul Familiei).

3.3. Când poate fi încheiat contractul şi care este perioada în care acesta intră în vigoare?

Părţile pot semna o convenţie matrimonială şi în timpul căsătoriei ( art. 37 alin. 3 din Codul Familiei). În cazul în care convenţiea este încheiată înainte de căsătorie, aceasta va produce efecte începând cu data încheierii căsătoriei. Dacă este semnată în timpul căsătoriei, va produce efecte de la data semnării sale sau de la o altă dată stipulată în convenţie ( art. 40 alin. 1 din Codul Familiei).

3.4. Poate fi modificat un contract existent de către soţi? Dacă da, în ce condiţii?

Convenţia matrimonială poate fi modificată. Modificarea trebuie să fie exprimată în aceeaşi formă în care s-a încheiat convenţia ( art. 41 alin. 1 din Codul Familiei).

Regimul juridic al bunurilor trebuie să fie înregistrat.

4.1. Există unul sau mai multe registre de proprietate matrimonială în ţara dumneavoastră? Unde?

Există un registru electronic central în cadrul Agenţiei de Registru ( art. 19 din Codul Familiei).

4.2. Ce documente sunt înregistrate? Ce informaţii sunt înregistrate?

Convenţiile matrimoniale şi regimul matrimonial aplicabil trebuie înregistrate.

4.3. În ce condiţii şi de către cine pot fi accesate informaţiile înregistrate în registru?

Registrul este public. Pentru referinţe şi certificate emise în baza registrului se percep anumite taxe conform tarifului adoptat de Consiliul de Miniştri (art. 19 alin. 4 din Codul Familiei).

4.4. Care sunt efectele legale ce decurg din înregistrare (valabilitate, opozabilitate)?

În relaţiile cu terţii se va aplica regimul juridic al comunităţii de bunuri, dacă nu s-a înregistrat niciun alt regim ( art. 20 din Codul Familiei).

Încetarea căsătoriei are drept consecinţă încetarea regimului matrimonial ( art. 27 din Codul Familiei) şi împărţirea comunităţii de bunuri.

5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

Cu toate acestea, instanţa poate stabili o cotă-parte mai mare din comunitatea de bunuri pentru soţul căruia i s-au aîncredinţat copiii minori, dacă prin aceasta se confruntă cu dificultăţi speciale. În afară de partea sa, soţul în cauză va primi bunurile mobile destinate creşterii şi educării copiilor ( art. 29 alin. 1 şi 2 din Codul Familiei ). În cazul divorţului, instanţa poate stabili o cotă-parte mai mare dacă aportul unuia dintre soţi la achiziţionarea proprietăţii a fost considerabil mai mare decât contribuţia celuilalt soţ ( Art. 29 alin. 3 din Codul Familiei).

În cazul divorţului, fiecare soţ are dreptul la o parte din valoarea bunurilor destinate exerciţiului profesiei şi drepturilor de creanţă ale celuilalt soţ care au fost dobândite în timpul căsătoriei, dacă acestea au o valoarea semnificativă şi dacă soţul în cauză a contribuit la achiziţionarea acestor bunuri fie prin munca sa, fondurile sale, îngrijirea copiilor sau întreţinerea gospodăriei. Această cerere poate fi înaintată, de asemenea, înainte de divorţ, atunci când comportamentul soţului care a dobândit proprietatea pune în pericol interesele celuilalt soţ sau pe cele ale copiilor ( art. 30 din Codul Familiei).

Articolul 31 din Codul Familiei prevede că cererile fundamentate pe articolele 29 alin. 3 şi 30 pot fi înaintate în termen de un an de la încetarea căsătoriei; cererea pe baza art. 29 alin. 1 şi 2 poate fi înaintată în termen de un an de la data intrării în vigoare a hotărârii judecătoreşti privind încredinţarea minorilor.

Regimul separării bunurilor:
Bunurile dobândite de către soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri personale ale acestora ( art. 33 alin. 1 din Codul Familiei).

La încetarea căsătoriei, fiecare dintre soţi poate pretinde o parte din valoarea proprietăţii dobândite de celălalt soţ în timpul căsătoriei, în măsura în care cel dintâi a contribuit la dobândirea acesteia prin munca sa, fondurile sale, îngrijirea copiilor, întreţinerea gospodăriei sau în alt mod ( art. 33 alin. 2 din Codul Familiei).

Acorduri convenţionale:
În temeiul convenţiei matrimoniale, soţii pot conveni asupra împărţirii bunurilor lor în cazul divorţului ( art. 38 din Codul Familiei).

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

Articolul 38 din Codul Familiei prevede că soţii pot reglementa în cadrul convenţiei matrimoniale răspunderea fiecăruia în raport cu cheltuielile şi obligaţiile din timpul căsătoriei. În cazul în care soţii nu au încheiat o convenţie matrimonială prin care să reglementeze răspunderea fiecăruia, se vor aplica prevederile articolului 36 alineatul 2: soţii vor răspunde solidar pentru obligaţiile contractate în vederea satisfacerii nevoilor curente ale familiei. La încetarea căsătoriei prin divorţ, soţii răspund în continuare solidar pentru obligaţiile scadente contractate în timpul căsătoriei în calitate de codebitori obişnuiţi , întrucât nu mai răspund solidar în calitate de soţi.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Codul Familiei reglementează cazurile în care unul dintre soţi are dreptul de a primi o cotă-parte mai mare din comunitatea de bunuri (a se vedea punctul 5.1.).

În cazul decesului unuia dintre soţi, regimul matrimonial al încetează şi, dacă s-a aplicat regimul comunităţii de bunuri, comunitatea de bunuri va fi împărţită conform principiilor descrise la punctul 5.1. Soţul supravieţuitor primeşte partea sa, în timp ce partea cealaltă a comunităţii de bunuri intră în patrimoniul soţului decedat, care este împărţit conform prevederilor Legii Succesiunii. Potrivit acestei legi, soţul supravieţuitor moşteneşte o parte egală cu partea ce revine fiecărui copil. În cazul în care copiii decedatului au murit deja sau sunt nedemni de a succeda, atunci descendenţii acestora sunt îndreptăţiţi la moştenire ( art. 10 din Legea Succesiunii).

Dacă unul dintre soţi moşteneşte alături de ascendenţi sau alături de fraţii şi surorile soţului decedat sau de descendenţii acestora, atunci soţul în cauză va primi jumătate din avere, dacă succesiunea a fost deschisă înainte de împlinirea a 10 ani de căsnicie, în caz contrar va primi două treimi din moştenire. Dacă soţul moşteneşte alături de moştenitorii ascendenţi şi de fraţii şi surorile soţului decedat sau descendenţii acestora, atunci soţul în cauză va primi o treime din moştenire în primul caz (înainte de împlinirea a 10 ani de căsnicie) şi o jumătate în cel de al doilea caz. Dacă nu există alţi moştenitori, soţul moşteneşte întreaga proprietate ( art. 9 din Legea Succesiunii).

Nu, nu se stipulează un regim matrimonial al bunurilor special pentru cuplurile multinaţionale.

Efectele în materie de proprietate stipulate de lege în privinţa căsătoriei se produc exclusiv în legătură cu căsătoria civilă încheiată în forma prevăzută de Codul Familiei.

Dacă unul dintre soţi este cetăţean bulgar sau are reşedinţa obişnuită în Bulgaria, atunci aspectele matrimoniale cad sub incidenţa competenţei instanţelor din Bulgaria. În temeiul aceluiaşi articol 7 din CDIP , instanţele din Bulgaria au competenţă asupra relaţiilor personale şi matrimoniale dintre soţi.

Instanţa competentă este judecătoria (prima instanţă) pe raza căreia se află reşedinţa obişnuită a pârâtului ( art. 105 din Codul de Procedură Civilă).