1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?

Conform Legii privind dreptul internaţional privat, dacă soţii nu şi-au exprimat opţiunea referitoare la legea aplicabilă, cea care reglementează efectele juridice generale ale căsătoriei la data încheierii căsătoriei este valabilă şi pentru raporturile lor patrimoniale. Efectele juridice generale sunt determinate în conformitate cu legea ţării unde se află reşedinţa comună a soţilor. În lipsa unei reşedinţe comune, se aplică legea din ţara de cetăţenie comună. Dacă soţii domiciliază îşi au reşedinţa în state diferite şi au cetăţenii diferite, efectele juridice generale ale căsătoriei sunt determinate de legea din statul unde au avut ultimul lor reşedinţă comun, în cazul în care unul dintre soţi locuieşte încă în statul respectiv. Dacă nu se poate stabili care lege se aplică pe baza criteriilor menţionate mai sus, se va aplica legea din ţara cu care soţii au cele mai strânse raporturi.

Estonia a încheiat acorduri cu Letonia, Lituania, Polonia, Rusia şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice care guvernează relaţiile de proprietate dintre soţi.

1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?

Conform Legii privind dreptul internaţional privat, soţii îşi pot exprima opţiunea privind legea aplicabilă raporturilor patrimoniale dintre ei. Pot opta pentru legea din statul unde îşi au seşedinţa, ori pentru legea statului al cărei cetăţenie este deţinută de unul dintre soţi în momentul exprimării opţiunii în favoarea unei anumite legi.

2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

La data încheierii căsătoriei, soţii sunt obligaţi să îşi aleagă regimul matrimonial. Pot opta între regimul comunităţii de bunuri, regimul comunităţii/participării la achiziţii sau regimul separaţiei de bunuri.

Dacă soţii nu şi-au ales regimul proprietăţii matrimoniale până la data încheierii căsătoriei sau la data încheierii convenţiei matrimoniale, se presupune că se aplică regimul juridic al comunităţii de bunuri. Conform acestui regim, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soţilor.

În baza regimului comunităţii de bunuri, următoarele sunt considerate a fi bunuri proprii:

• bunurile personale (de exemplu îmbrăcăminte);
• bunurile deţinute de oricare dintre soţi înaintea căsătoriei;
• bunurile dobândite în timpul căsătoriei cu titlu gratuit (precum donaţia sau moştenirea);
• bunurile dobândite în schimbul altor bunuri proprii.

Partajul bunurilor comune este posibil numai după încetarea regimului comunităţii de bunuri (cauzată de decesul unuia dintre soţi, de divorţ sau de încheierea unei convenţii matrimoniale care impune un regim diferit al bunurilor).

În baza regimului participării la achiziţii şi a regimului separaţiei de bunuri, soţii nu au niciun bun comun.

(Legea privind Dreptul Familiei în Estonia)

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

În baza regimului comunităţii, se consideră că bunurile sunt incluse în proprietatea comună a soţilor, dacă nu se dovedeşte contrariul.

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Inventarul bunurilor nu trebuie să se facă în cadrul regimului comunităţii de bunuri şi a regimului separaţiei de bunuri, ci doar în privinţa regimului participării la achiziţii (a se vedea articolul 5.3.).

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

În baza regimului comunităţii de bunuri, soţii îşi exercită în comun drepturile şi obligaţiile aferente proprietăţii comune sau cu acordul celuilalt soţ. Pentru tranzacţiile privind bunurile mobile sau dreptul de proprietate comună al soţilor, consimţământul celuilalt soţ se prezumă (consimţământul nu este prezumat pentru tranzacţiile cu bunuri imobile). Unul dintre soţi poate încheia tranzacţii cu bunuri comune în devălmăşie pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale familiei sale şi fără consimţământul celuilalt soţ.

Tranzacţia cu bunuri imobile comune efectuată fără consimţământul celuilalt soţ este lovită de nulitate.

Soții își vor administra bunurile patrimoniale separate în mod independent și pe propria cheltuială, fără să fie necesar acordul celuilalt soț. Soțul poate dispune de o locuință care este proprietatea separată a soțului și este utilizată drept locuință a familiei sau utilizată separat de către soțul care nu este proprietar și acordă drept de folosință asupra acesteia unui terț sau înceta raportul juridici în temeiul căruia are loc utilizarea acesteia cu acordul celuilalt soț, cu condiția că dreptul de proprietate asupra locuinței să fi fost obținut după data de 01.01.2015. O tranzacție realizată fără acordul celuilalt soț este nul. Aceasta nu se aplică locuințelor obținute înainte de data de 01.01.2015.

În cadrul regimului participării la achiziţii, bunurile care aparţin unuia dintre soţi reprezintă bunurile sale proprii, de care doar soţul proprietar poate dispune liber (fără consimţământul celuilalt soţ) indiferent dacă bunurile au fost dobândite înainte sau în timpul căsătoriei. Cu toate acestea, pentru încheierea tranzacţiilor referitoare la casa care serveşte drept locuinţă a familiei sau este folosită de către soţul neproprietar, este necesar consimţământul acestuia din urmă. Dacă o asemenea tranzacţie se încheie fără consimţământul soţului neproprietar, aceasta este lovită de nulitate.

Fiecare dintre soţi îşi administrează bunurile proprii separat, pe propria cheltuială.

În cadrulregimului separaţiei de bunuri, cu privire la raporturile patrimoniale, soţii sunt consideraţi ca şi când ar fi necăsătoriţi şi fiecare dintre ei îşi administrează şi dispune de bunurile sale separat, pe propria cheltuială.

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

Indiferent de regimul matrimonial ales, soţii contractează o obligaţie solidară din tranzacţiile încheiate de unul din ei pentru întreţinerea gospodăriei comune, în interesul copiilor sau pentru acoperirea celorlalte nevoi cotidiene ale familiei (de exemplu, dacă unul din soţi contractează un împrumut în interesul familiei, celălalt soţ este obligat în solidar). Valoarea tranzacţiei nu poate depăşi nivelul corespunzător condiţiilor de trai ale soţilor.

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Indiferent de regimul matrimonial ales, unul dintre soţi este răspunzător pentru obligaţiile contractate de celălalt doar în măsura în care acesta din urmă îl poate reprezenta sau obliga pe primul prin acţiunea sa.

În cadrul regimului comunităţii de bunuri, soţii sunt pe deplin răspunzători faţă de terţe părţi cu bunurile lor proprii şi comune pentru următoarele:

• obligaţii pe care oricare soţ le-a contractat pentru satisfacerea nevoilor familiei;
• îndeplinirea obligaţiilor solidare asumate de oricare dintre soţi;
• obligaţii în care unul dintre soţi a convenit cu terţii să fie răspunzător atât cu bunurile proprii, cât şi cu cele comune (consimţământul celuilalt soţ este necesar).

3.1. Care prevederi pot fi modificate prin intermediul unui contract şi care nu? Care sunt alternativele de regimuri de proprietate matrimonială pe care le poţi alege?

În cazul altor obligaţii, fiecare dintre soţi este răspunzător cu bunurile sale proprii şi cu jumătate din bunurile comune (respectiv cota sa parte). Creditorul poate cere partajul bunurilor comune dacă se dovedeşte că bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor.

Regimurile matrimoniale ale comunităţii de bunuri, ale participării la achiziţii şi ale separaţiei de bunuri pot fi schimbate în mod nelimitat în timpul căsătoriei prin încheierea unei convenţii matrimoniale.

Pe baza convenţiei matrimoniale soţii pot:

• înceta regimul matrimonial ales la data încheierii căsătoriei;
• stabili un alt regim matrimonial;
• modifica regimul matrimonial existent aflat sub incidenţa legislaţiei.
• specifica legea aplicabilă pentru raporturile lor patrimoniale dacă soţii locuiesc în ţări diferite sau au cetăţenie diferită.

În cazul regimului comunităţii de bunuri, convenţia matrimonială prevede următoarele:

• bunurile personale pot fi declarate bunuri comune sau bunuri proprii;
• dreptul de administrare a bunurilor comune îi poate fi încredinţat unuia dintre soţi şi poate fi limitat în baza termenilor aprobaţi în convenţie;
• poate fi prevăzut faptul că respectivul consimţământ al soţului nu este necesar pentru tranzacţiile desfăşurate în cadrul activităţii economice independente a celuilalt soţ.

În cazul regimului participării la achiziţii, partea de bunuri a fiecărui soţ care au sporit în timpul regimului (bunuri dobândite) este compensată la încetarea regimului. Convenţia matrimonială poate conţine următoarele prevederi:

• că restricţiile impuse de legislaţie pentru tranzacţiile referitoare la locuinţa familiei sau la o locuinţă folosită separat de unul din soţi nu se aplică (a se vedea alineatul 2.4.);
• că sfera şi calculul activelor fixe sunt determinate altfel decât prevede legea (a se vedea alineatul 5.3.).

3.2. Care sunt cerinţele formale şi care este autoritatea pe care o pot contacta?

Soţii încheie convenţia matrimonială personal, iar aceasta trebuie să fie întocmită şi autentificată de un notar public.

3.3. Când poate fi încheiat contractul şi care este perioada în care acesta intră în vigoare?

Convenţia matrimonială poate fi încheiată înainte sau în timpul căsătoriei (în ultimul caz intră în vigoare la data încheierii). Dacă se încheie înaintea căsătoriei, aceasta intră în vigoare la data încheierii căsătoriei.

3.4. Poate fi modificat un contract existent de către soţi? Dacă da, în ce condiţii?

Aşa cum s-a menţionat deja, regimul matrimonial poate fi schimbat ori de câte ori în timpul căsătoriei prin încheierea unei convenţii matrimoniale.

3.5.  Conform legislației dumneavoastră naționale, poate o convenție matrimonială să aibă efect retroactiv, atunci când soții încheie convenția în timpul căsătoriei?

În conformitate cu legislația estoniană, soții pot prevedea în contractul matrimonial că acesta are efect retroactiv, dar un astfel de contract ar fi valabil numai între ei și nu ar avea niciun efect asupra terților.

În cazul în care la data încheierii căsătoriei soţii optează pentru regimul participării la achiziţii sau pentru regimul separaţiei de bunuri, ofiţerul de stare civilă care încheie căsătoria sau notarul public depune o cerere pentru a realiza înregistrarea relevantă în registrul regimurilor matrimoniale.

Dacă nu se optează pentru niciun regim matrimonial, nu există nicio obligaţie privind înregistrarea în registrul regimurilor matrimoniale şi se prezumă că se aplică regimul comunităţii de bunuri.

Dacă soţii încheie convenţia matrimonială, detaliile referitoare la aceasta sunt înregistrate în registrul regimurilor matrimoniale la solicitarea unuia dintre soţi, pe baza cererii pe care semnăturile soţilor trebuie să fie legalizate de un notar public.

În cazul în care instanța desființează regimul comunității de bunuri sau comunitatea de achiziții, aceasta trimite copia hotărârii judecătorești către Camera Notarilor, în vederea înscrierii în registrul regimurilor matrimoniale.

4.1. Există unul sau mai multe registre de proprietate matrimonială în ţara dumneavoastră? Unde?

Republica Estonia deține un registru unic al regimurilor matrimoniale, ținut de Camera Notarilor.

(Legea din Estonia privind Registrul Regimurilor Matrimoniale)

4.2. Ce documente sunt înregistrate? Ce informaţii sunt înregistrate?

Următoarele date sunt introduse în fişa de evidenţă: informaţii personale ale soţilor, modificări ale drepturilor de proprietate ale soţilor, anulări sau modificări ale anumitor înregistrări, precum şi aplicarea legislației estone sau străine asupra drepturilor patrimoniale ale soţilor. Arhiva de evidenţă este locul unde se păstrează documentele care au reprezentat baza pentru efectuarea înregistrării (convenţii matrimoniale, hotărâri judecătoreşti, cereri de înregistrare, etc.).

4.3. În ce condiţii şi de către cine pot fi accesate informaţiile înregistrate în registru?

Oricine poate accesa informațiile înscrise într-o fișă de registru din registrul proprietății maritale și poate obține copii ale acestora. Dosarele registrului pot fi accesate și pot fi obținute copii ale documentelor conținute în acesta dacă se dovedește existența unui interes legitim.

Interesul legitim al unui soț, notari, executori judecătorești, administratori în procedura insolvenței, instanțe și autorități care dețin autoritate de supraveghere se consideră implicit.

Informațiile cuprinse în registrul proprietății maritale pot fi accesate la sediile notarilor și pe portalurile aferente. Se percepe un onorariu notarial în conformitate cu Legea privind taxele notariale, pentru obținerea accesului la informațiile cuprinse în registrul proprietății maritale la sediul notarilor.

4.4. Care sunt efectele legale ce decurg din înregistrare (valabilitate, opozabilitate)?

Dacă soţii modifică, reziliază sau schimbă regimul matrimonial (a se vedea alineatul 3.1.), acesta va avea efect juridic în ceea ce priveşte terţii doar dacă modificările au fost înscrise în registrul regimurilor matrimoniale sau dacă terţul respectiv a ştiut de existenţa convenţiei matrimoniale.

4.5. Poate o convenție matrimonială încheiată într-un alt stat, conform legislației acelui stat, să fie înregistrată în statul dumneavoastră ? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce condiții sau care sunt cerințele ce trebuie îndeplinite?

Da, un contract matrimonial încheiat într-un stat străin poate fi înregistrat în registrul estonian al bunurilor matrimoniale. Pentru a efectua o înscriere în registrul bunurilor matrimoniale pe baza unui contract matrimonial încheiat în străinătate, soții depun fie o cerere scrisă, fie o cerere semnată digital în fața unui notar [Regulamentul notarial §451(3)). Documentele care nu sunt redactate în limba estonă se depun împreună cu traducerea în estonă realizată de un traducător autorizat [Legea privind registrul bunurilor matrimoniale §8(2)].

5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

În cazul regimului comunităţii de bunuri, bunurile comune se împart între soţi în conformitate cu prevederile asupra proprietăţii comune. Conform Legii cu privire la Proprietate, odată cu încetarea coproprietăţii, proprietatea se împarte conform acordului care există între proprietarii comuni. Dacă nu se ajunge la niciun acord, instanţa va emite o hotărâre judecătorească.

Partajul bunurilor comune în devălmăşie este posibil numai după încetarea regimului comunităţii de bunuri (cauzată de decesul unuia dintre soţi, de divorţ sau de încheierea unei convenţii matrimoniale care impune un regim diferit al bunurilor). Se prezumă că proprietatea care nu a fost partajată va fi proprietatea comună a soţilor până la momentul partajului.

În cadrul regimului participării la achiziţii şi a regimului separaţiei de bunuri, soţii nu au niciun bun comun, astfel încât nu se realizează niciun partaj al bunurilor.

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

Se aplică aceleaşi norme precum cele descrise la punctele 2.5. şi 2.6.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Indiferent de regimul matrimonial aplicabil, dacă unul dintre soţi realizează cheltuieli mai mari pentru familie decât celălalt soţ, se prezumă că primul nu are dreptul să solicite despăgubiri pentru contribuţia sa care este mai mare decât a celuilalt soţ.

În regimul comunităţii de bunuri, dacă unul dintre soţi îndreptăţit să administreze bunurile comune le foloseşte în favoarea proprietăţii sale proprii, acesta va compensa valoarea bunurilor folosite. Compensarea este considerată ca făcând parte din proprietatea comună. Dacă unul dintre soţi foloseşte bunurile proprii în interesul comunităţii , acesta poate solicita compensarea valorii din proprietatea comună în devălmăşie.

În regimul participării la achiziţii, la încetarea regimului matrimonial, unul dintre soţi are dreptul să solicite egalizarea şi compensarea bănească. Regimul participării la achiziţii încetează în urma decesului unuia dintre soţi, ca urmare a divorţului sau prin încheierea unei convenţii matrimoniale noi care impune un regim diferit al bunurilor ori printr-o hotărâre judecătorească la cererea unuia dintre soţi.

Sporul patrimoniului fiecărui soţ realizat în timpul regimului participării la achiziţii (bunuri dobândite) este compensat.

Pentru a stabili în ce măsură bunurile sunt supuse compensării, se realizează inventarul bunurilor care aparţin fiecărui soţ, care enumeră toate bunurile proprii ale soţilor (bunurile totale), arătând patrimoniul ambilor soţi la începerea căsătoriei sau a regimului patrimonial (bunurile fixe) şi patrimoniul ambilor soţi care a fost dobândit până la încetarea căsătoriei sau a regimului matrimonial (bunuri dobândite) şi valoarea acestor bunuri.

Următoarele nu se compensează:

• bunurile deţinute de oricare dintre soţi înaintea căsătoriei;
• bunurile dobândite în timpul căsătoriei cu titlu gratuit (precum donaţia sau moştenirea);
• drepturile care apar pentru unul dintre soţi ca urmare a unei probleme de sănătate sau a vătămării corporale şi pe baza asigurării obligatorii de pensii de stat;
• bunurile dobândite în schimbul bunurilor care nu sunt supuse compensării.

În baza regimului separaţiei de bunuri, soţii sunt consideraţi ca şi când ar fi necăsătoriţi sub aspectul raporturilor patrimoniale. Astfel, unul dintre soţi recurge doar la solicitările generale de compensare (precum îmbogăţirea fără justă cauză, repararea pagubelor suferite).

În cazul succesiunii legale, soţul supravieţuitor este moştenitor împreună cu rudele defunctului/defunctei, iar partea sa depinde de ordinea rudelor care au drept la moştenire (rudele succed în trei clase de moştenitori).

Dacă soţul supravieţuitor este moştenitor împreună cu prima clasă de moştenitori (copiii), acesta/aceasta are dreptul la o cotă-parte egală cu cea a copiilor, însă nu primeşte mai puţin de un sfert din patrimoniu.

Dacă soţul supravieţuitor este moştenitor împreună cu a doua clasă de moştenitori (părinţii defunctului şi descendenţii lor, adică fraţii şi surorile defunctului/defunctei), acesta/aceasta are dreptul la jumătate din patrimoniu. Dacă soţul supravieţuitor este moştenitor împreună cu moştenitorii din a doua clasă, acesta/aceasta are dreptul şi la o cotă-parte preferenţială suplimentară din patrimoniu (bunurile casnice din locuinţa comună).

Dacă nu există moştenitori de prima sau a doua clasă, soţul supravieţuitor este moştenitorul întregului patrimoniu.

Pe lângă cota-parte din patrimoniu, soţul supravieţuitor are dreptul de asemenea, să solicite dreptul personal de folosinţă asupra imobilului care a servit drept locuinţă comună.

Nu

În conformitate cu modificările aduse Legii privind dreptul internațional privat, care au intrat în vigoare la 01.01.2024, drepturile de proprietate ale partenerilor înregistrați sunt guvernate de legea pe care aceștia au ales-o. 

Partenerii înregistrați pot alege legea aplicabilă, cu condiția ca legea aleasă să recunoască drepturile de proprietate ale unui parteneriat înregistrat. În acest caz, partenerii înregistrați pot alege legea țării de reședință a unuia dintre partenerii înregistrați, legea țării de cetățenie a unuia dintre partenerii înregistrați sau legea țării de înregistrare a unui parteneriat înregistrat. 

În cazul în care partenerii înregistrați nu au ales legea aplicabilă, drepturile patrimoniale ale acestora sunt guvernate de legea aplicabilă efectelor juridice generale ale parteneriatului înregistrat. Consecințele juridice generale ale parteneriatului înregistrat, cu excepția dreptului de comunicare al partenerului înregistrat și a dreptului de adopție în condițiile prevăzute în Legea privind parteneriatul înregistrat, sunt determinate de legea statului de înregistrare a parteneriatului înregistrat. În cazul în care datele privind parteneriatele înregistrate sunt înscrise într-un registru în mai multe state, legea statului care a înscris ultima dată datele în registru se aplică consecințelor juridice generale ale parteneriatelor înregistrate. Legea statului menționat în fraza precedentă se aplică în mod prospectiv de la data înscrierii datelor în registru.

Prin încheierea unui contract de parteneriat înregistrat, partenerii înregistrați sunt obligați să se sprijine și să se întrețină reciproc. Partenerii înregistrați au drepturi și obligații egale unul față de celălalt. Aceștia își organizează împreună conviețuirea luând în considerare bunăstarea celuilalt și fiecare dintre ei își asumă responsabilitățile legate de conviețuire în ceea ce îl privește pe celălalt. 

La încheierea unui contract de parteneriat înregistrat, partenerii înregistrați aleg, prin acord, o relație de proprietate.  Tipurile de relații de proprietate sunt prevăzute în Legea privind dreptul familiei și sunt aceleași ca și în cazul cuplurilor căsătorite.  

Persoanele care coabitează în afara căsătoriei și care nu și-au înregistrat parteneriatul pot utiliza alte mijloace juridice în afara dreptului familiei: pot forma parteneriate în temeiul dreptului obligațiilor (aplicarea contractelor implicite este limitată doar la bunurile mobile), pot dobândi proprietatea comună asupra bunurilor în conformitate cu dreptul de proprietate, pot face testamente în conformitate cu dreptul succesoral etc.

În conformitate cu Codul de Procedură Civilă din Estonia , o chestiune este de competenţa judiciară a unei instanţe din Estonia dacă aceasta o poate judeca în conformitate cu prevederile privind competenţa judiciară internaţională sau pe baza unui acord asupra alegerii forului, cu excepţia prevederilor contrare ale legii sau ale unei convenţii internaţionale. În cazurile prevăzute de lege, părţile pot încheia un acord de alegere a forului. Acordul cu privire la competenţa judiciară poate include şi un acord pentru soluţionarea conflictului în faţa unei anumite instanţe specificate.