
Cuplurile în Letonia
Last updated on: 11.05.2022
Versiunea în limba engleză și națională a acestei pagini este menținută de fiecare interlocutor național. Traducerile în alte limbi sunt efectuate și actualizate progresiv. De aceea, este posibil ca anumite actualizări recente să nu fie disponibile în această versiune lingvistică. Pentru cea mai recentă versiune, verificați versiunea în limba engleză sau națională.
1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?
Regimul matrimonial al bunurilor este guvernat de dreptul leton dacă locul de reşedinţă obişnuită al soţilor este în Letonia. Dacă proprietatea soţilor se află în Letonia, atunci în raport cu această proprietate soţii se supun legii letone, chiar dacă reşedinţa lor nu este în Letonia ( art. 13 din Codul Civil Leton (CC)).1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?
Dreptul leton nu prevede posibilitatea de a opta pentru o anumită lege aplicabilă.2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?
În cadrul regimului matrimonial legal, fiecare soţ îşi păstrează bunurile care i-au aparţinut înainte de căsătorie, precum şi bunurile pe care le dobândeşte în timpul căsătoriei.Tot ceea ce soţii dobândesc împreună în timpul căsătoriei, sau ceea ce dobândeşte unul dintre soţi cu resursele ambilor soţi sau cu sprijinul activităţilor celuilalt soţ reprezintă proprietatea comună a ambilor soţi; în caz de neclaritate, se va considera că această proprietate aparţine în mod egal ambilor soţi (art. 89 CC).
Bunurile proprii ale fiecărui soţ includ:
- bunurile deţinute de acel soţ înainte de căsătorie sau bunurile pe care soţii le-au desemnat prin convenţie ca fiind bunuri proprii;
- bunurile destinate uzului personal al acelui soţ sau care îi sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii sale independente;
- bunurile dobândite cu titlu gratuit în timpul căsătoriei de unul dintre soţi;
- veniturile provenind din bunurile proprii ale unui soţ care nu sunt alocate pentru satisfacerea nevoilor familiei sau pentru gospodăria comună; şi
- bunurile primite în schimbul bunurilor menţionate la alineatele anterioare (1-4) ( art. 91 CC).
2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor
Sarcina de a dovedi că anumite bunuri sunt proprii îi revine soţului care pretinde aceasta. Calitatea unui bun imobil de a fi bunul propriu al unui soţ trebuie înscrisă în registrul cadastral.Dacă există îndoieli, se consideră că bunurile comune sunt deţinute de ambii soţi în cote egale.
2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?
Nu există reglementări care să impună întocmirea unui inventar al bunurilor.2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?
Soţii au libertatea de a administra şi utiliza bunurile proprii pe perioada căsătoriei ( art. 90 alin. 1 CC).Soţii vor administra şi utiliza în comun bunurile lor comune, dar în temeiul unei convenţii încheiate între cei doi, bunurile comune pot fi administrate doar de unul dintre ei. Înstrăinarea acestor bunuri comune de către unul dintre soţi necesită consimţământul celuilalt soţ ( art. 90 alin. 2 CC).
În interesul părţilor, se consideră că înstrăinarea bunurilor mobile s-a realizat cu consimţământul celuilalt soţ, cu excepţia cazurilor când terţul a ştiut sau trebuia să ştie că acordul nu fusese dat sau când bunul înstrăinat de unul dintre soţi aparţinea în mod evident celuilalt soţ.
2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?
În ceea ce priveşte obligaţiile legate de familie sau de gospodăria comună care au fost asumate de unul dintre soţi, celălalt soţ va răspunde cu bunurile sale proprii doar atunci când contravaloarea obligaţiilor respective a fost utilizată pentru nevoile familiei şi ale gospodăriei comune ( art. 96 alin. 2 CC).2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?
Proprietatea unuia dintre soţi nu poate fi utilizată pentru a acoperi datoriile celuilalt soţ. Dacă din cauza unei datorii a unuia dintre soţi s-au iniţiat procedurile de executare asupra bunurilor proprii ale celuilalt soţ, acesta din urmă poate solicita ca bunurile sale să fie scutite de proceduri ( art. 100 CC). Dacă pentru plata datoriilor unuia dintre soţi se folosesc bunurile comune, celălalt soţ poate solicita partajul bunurilor sau scutirea părţii sale de procedurile executorii.Soţii răspund cu bunurile comune şi, dacă acestea nu sunt suficiente, cu bunurile lor proprii pentru obligaţiile pe care le-au contractat în comun pentru nevoile familiei sau ale gospodăriei comune ( art. 96 alin. 1 CC). Pentru obligaţiile contractate pentru nevoile familiei sau ale gospodăriei comune doar de unul dintre soţi, soţul în cauză va răspunde cu bunurile sale proprii dacă bunurile comune ale soţilor nu sunt suficiente. Pentru aceste obligaţii, celălalt soţ va răspunde cu bunurile sale proprii doar atunci când contravaloarea obligaţiilor a fost folosită pentru nevoile familiei şi ale gospodăriei comune ( art. 96 alin. 2 CC).
3.1. Care prevederi pot fi modificate prin intermediul unui contract şi care nu? Care sunt alternativele de regimuri de proprietate matrimonială pe care le poţi alege?
Prin încheierea unui convenţie matrimonială, soţii pot stipula separaţia bunurilor sau comunitatea de bunuri ( art. 116 CC).Dacă soţii stipulează comunitatea de bunuri, bunurile deţinute de soţi înainte de căsătorie, precum şi bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt combinate în principiu într-o masă comună în indiviziune. Această comunitate de bunuri, însă, nu va include bunurile despre care soţii au stipulat în convenţia matrimonială că sunt bunurile proprii ale unuia dintre soţi.
Soţii convin cine va administra bunurile comune (soţia, soţul sau amândoi împreună). Dacă doar unul dintre soţi administrează bunurile comune, atunci acesta poate, cu respectarea limitelor impuse de lege, utiliza şi înstrăina bunurile comune în nume propriu şi are obligaţia să acopere cheltuielile familiei şi ale gospodăriei comune (art. 124 CC ). Consimţământul celuilalt soţ este necesar în cazul înstrăinării, ipotecării sau grevării cu drepturi reale asupra bunului comun imobil ( art. 128 CC). Este de asemenea necesar în cazul donării de bunurilor mobile, dacă donaţia în cauză depăşeşte valoarea unei donaţii obişnuite, mici ( art. 129 CC). Fiecare soţ poate înstrăina în mod independent bunurile sale proprii ( art. 125 alin. 2 CC).
În cazul comunităţii de bunuri, un soţ răspunde pentru datoriile celuilalt soţ contractate de acesta în numele familiei şi gospodăriei comune şi cu bunurile sale private, dar doar dacă bunurile comune şi bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt suficiente ( art. 130 CC).
Dacă se stipulează separaţia de bunuri, fiecare soţ îşi păstrează bunurile deţinute înainte de căsătorie şi poate să dobândească bunuri şi să le utilizeze, administreze şi înstrăineze în timpul căsătoriei în mod independent de celălalt soţ ( art. 117 CC). Niciunul dintre soţi nu poate utiliza, administra sau înstrăina bunurile celuilalt soţ fără consimţământul acestuia din urmă ( art. 118 alin. 1 CC). Soţii pot conveni însă ca proprietatea unuia dintre soţi să fie administrată de celălalt soţ. În acest caz, soţul care administrează proprietatea în cauză răspunde pentru pierderile cauzate prin neglijenţă gravă (art. 119 CC).
În cadrul regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi răspunde pentru datoriile sale cu proprietatea sa ( art. 121 CC).
3.2. Care sunt cerinţele formale şi care este autoritatea pe care o pot contacta?
Convenţiile matrimoniale sunt semnate în faţa unui notar în prezenţa ambilor soţi sau, dacă unul dintre ei este minor, în prezenţa reprezentantului legal al acestuia (art. 115 CC).3.3. Când poate fi încheiat contractul şi care este perioada în care acesta intră în vigoare?
Convenţia matrimonială poate fi încheiată atât în timpul căsătoriei, cât şi înainte de încheierea căsătoriei, în acest caz fiind înregistrat numai după încheierea căsătoriei (art. 114 CC). Având în vedere opozabilitatea contractului faţă de soţi, acesta intră în vigoare de la data semnării. În raport cu terţii, convenţia matrimonială trebuie înregistrată pentru a dobândi opozabilitate.3.4. Poate fi modificat un contract existent de către soţi? Dacă da, în ce condiţii?
Soţii pot aduce modificări convenţiei existente în aceleaşi condiţii care erau aplicabile în momentul semnării ei.3.5. Conform legislației dumneavoastră naționale, poate o convenție matrimonială să aibă efect retroactiv, atunci când soții încheie convenția în timpul căsătoriei?
În Letonia, contractul de căsătorie poate fi încheiat atât înainte de căsătorie, cât și în timpul căsătoriei. Pentru ca contractele de căsătorie să aibă efecte obligatorii față de terți, acestea trebuie să fie înregistrate în Registrul relațiilor patrimoniale dintre soți și, în ceea ce privește bunurile imobile, și în Registrul funciar. Contractul de căsătorie este obligatoriu din momentul încheierii. Prin urmare, nu este posibilă încheierea unui contract de căsătorie în timpul căsătoriei cu efect retroactiv.4.1. Există unul sau mai multe registre de proprietate matrimonială în ţara dumneavoastră? Unde?
Regimul matrimonial precizat într-o convenţie matrimonială trebuie înregistrat în Registrul pentru relaţiile patrimoniale dintre soţi situat la Registrul întreprinderilor pentru a putea deveni opozabil terţilor. În plus, se vor înregistra toate celelalte informaţii prevăzute de lege (a se vedea punctul 4.2.) şi contractual, hotărârile instanţelor, deciziile şi notificările referitoare la relaţiile patrimoniale ale soţilor.Convenţia matrimonială va fi înregistrată la departamentul respectiv al Registrului Organizaţiilor în al cărui teritoriu administrativ deservit este înregistrat locul de reşedinţă al unuia dintre soţi. În cazul în care convenţia matrimonială cuprinde o clauză privind bunurile imobiliare, contractul trebuie de asemenea înregistrat în Registrul Cadastral aferent zonei unde se află proprietatea.
4.2. Ce documente sunt înregistrate? Ce informaţii sunt înregistrate?
Registrul pentru relaţiile patrimoniale dintre soţi va cuprinde următoarele informaţii:- Informaţii despre soţi;
- Informaţii despre regimul matrimonial al bunurilor stipulat: separaţia de bunuri sau comunitatea de bunuri; data înscrierii în Registru; informaţii despre convenţia matrimonială; data încetării regimului matrimonial al bunurilor;
- Informaţii specifice: informaţii privind ce bunuri fac parte din bunurile proprii ale fiecărui soţ; răspunderea unui soţ pentru obligaţiile celuilalt soţ; restricţii asupra drepturilor patrimoniale ale soţilor; alte informaţii referitoare la terţi; observaţii.
4.3. În ce condiţii şi de către cine pot fi accesate informaţiile înregistrate în registru?
Orice persoană poate consulta Registrul şi solicita extrase din fişele acestuia.4.4. Care sunt efectele legale ce decurg din înregistrare (valabilitate, opozabilitate)?
Convenţia, precum şi hotărârea judecătorească privind partajul bunurilor comune sunt opozabile terţilor după înscrierea lor în Registrul pentru relaţiile patrimoniale dintre soţi; în ceea ce priveşte bunurile imobiliare, vor fi opozabile după înscrierea lor în Registrul Cadastral.4.5. Poate o convenție matrimonială încheiată într-un alt stat, conform legislației acelui stat, să fie înregistrată în statul dumneavoastră ? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce condiții sau care sunt cerințele ce trebuie îndeplinite?
În Letonia este posibilă înregistrarea în registrul matrimonial a unui contract matrimonial încheiat în străinătate. Înregistrarea este posibilă numai dacă se face o traducere jurată a contractului în limba letonă. A se vedea pentru informații suplimentare.5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?
În cadrul regimului matrimonial legal, după divorţ fiecare soţ îşi păstrează bunurile proprii. Bunurile comune sunt împărţite în mod egal între soţi.Dacă s-a optat pentru regimul comunităţii de bunuri fără a se mai stipula nimic altceva, în cazul divorţului bunurile comune, după deducerea datoriilor, vor fi împărţite între soţi (art. 137 CC).
Dacă se prevede regimul separaţiei de bunuri în convenţia matrimonială, în cazul divorţului nu se va face partajul bunurilor. Fiecare dintre soţi îşi păstrează bunurile care i-au aparţinut înainte de căsătorie, precum şi bunurile pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei ( art. 117 CC).
Soţii pot semna o convenţie în faţa notarului sau pot încheia un contract sub semnătură privată privind împărţirea bunurilor. Acest tip de contract poate fi încheiat numai în timpul căsătoriei. Dacă soţii nu ajung la un consens, conflictul va fi deferit instanţei de judecată sub forma unei acţiuni.
5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?
Partajul bunurilor se face cu luarea în considerare a datoriilor. Soţii pot încheia un contract privind partajarea obligaţiilor comune. În cazul unui conflict, acesta va fi deferit instanţei de judecată printr-o acţiune.5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?
În timpul procedurilor de desfacere a căsătoriei sau după desfacerea căsătoriei, oricare dintre soţi (foştii soţi) poate solicita întreţinerea de către celălalt soţ (fost soţ) proporţional cu posibilităţile acestuia din urmă, dacă celălalt soţ a contribuit prin acţiunile sale la încetarea căsătoriei şi dacă întreţinerea de către celălalt soţ este necesară pentru a asigura standardul de viaţă anterior al soţului reclamant ( art. 81 CC).Dacă unul dintre soţi, în timpul administrării proprietăţii celuilalt soţ a suportat cheltuielile necesare din bunurile sale, acesta poate solicita celuilalt soţ rambursarea cheltuielilor în cauză doar după încetarea administrării şi în măsura pe care cel dintâi nu este obligat să o acopere ( art. 101 CC).
Reclamantul evaluează creanţa iar în caz de conflict se va apela la un expert. În plus, în cadrul regimului comunităţii de bunuri, oricare dintre soţi trebuie să ramburseze ceea ce a cheltuit din patrimoniul comunităţii în beneficiul bunurilor sale proprii. Dacă un soţ a suportat cheltuieli din bunurile sale proprii în beneficiul comunităţii, acesta poate solicita rambursarea cheltuielilor din bunurile comune ( art. 138 CC).
Fiecare soţ, indiferent de regimul matrimonial aplicabil, are dreptul de a înstrăina liber proprietatea sa în cazul decesului ( art. 88 CC).
Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat indiferent de regimul matrimonial aplicabil în timpul căsătoriei ( art. 392 CC).
Soţul supravieţuitor primeşte aceeaşi cotă din patrimoniul succesoral al defunctului ca fiecare copil, dacă numărul de copii este mai mic decât patru. Dacă numărul de copii este patru sau mai mare decât patru, soţul supravieţuitor va primi o pătrime din patrimoniul succesoral ( art. 393 CC).
Dacă soţul decedat nu are descendenţi supravieţuitori, nici copii adoptaţi, soţul supravieţuitor primeşte o jumătate din moştenire şi, în plus, mobilierul din locuinţa soţilor.
Dacă nu există descendenţi supravieţuitori, copii adoptaţi, ascendenţi, nici fraţi, surori sau copii ai acestora, sau dacă moştenitorii rămaşi nu îşi revendică partea de moştenire, întreaga moştenire îi este acordată soţului supravieţuitor ( art. 396 CC).
Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat indiferent de regimul matrimonial aplicabil în timpul căsătoriei ( art. 392 CC).
Soţul supravieţuitor primeşte aceeaşi cotă din patrimoniul succesoral al defunctului ca fiecare copil, dacă numărul de copii este mai mic decât patru. Dacă numărul de copii este patru sau mai mare decât patru, soţul supravieţuitor va primi o pătrime din patrimoniul succesoral ( art. 393 CC).
Dacă soţul decedat nu are descendenţi supravieţuitori, nici copii adoptaţi, soţul supravieţuitor primeşte o jumătate din moştenire şi, în plus, mobilierul din locuinţa soţilor.
Dacă nu există descendenţi supravieţuitori, copii adoptaţi, ascendenţi, nici fraţi, surori sau copii ai acestora, sau dacă moştenitorii rămaşi nu îşi revendică partea de moştenire, întreaga moştenire îi este acordată soţului supravieţuitor ( art. 396 CC).
Nu, dreptul leton nu stipulează un regim matrimonial al bunurilor special pentru cuplurile multinaţionale.
Dreptul leton recunoaşte doar căsătoria între persoane de sex diferit. Nu există legi care să reglementeze parteneriatele înregistrate sau neînregistrate.
Toate conflictele de drept civil se vor deferi instanţei de judecată. Acestea vor fi examinate de în prima instanţă, cu excepţia cauzelor care trebuie deferite, conform legii, tribunalului regional.
Dacă partajul bunurilor se realizează în cadrul procedurilor de divorţ, în principiu competenţa este atribuită curţii de primă instanţă pe raza căreia se află locul de reşedinţă obişnuit al pârâtului ( art. 26 alin. 1 din Codul Leton de Procedură Civilă ).
Dacă între statele implicate se aplică Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti , competenţa instanţelor letone este stabilită în conformitate cu prevederile acestui regulament.
Dacă partajul bunurilor se realizează în cadrul procedurilor de divorţ, în principiu competenţa este atribuită curţii de primă instanţă pe raza căreia se află locul de reşedinţă obişnuit al pârâtului ( art. 26 alin. 1 din Codul Leton de Procedură Civilă ).
Dacă între statele implicate se aplică Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti , competenţa instanţelor letone este stabilită în conformitate cu prevederile acestui regulament.