1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?

Cu excepţia cazului în care viitorii soţi optează altfel, legea aplicabilă regimului lor matrimonial este cea a cetăţeniei lor, dacă au o cetăţenie comună. Dacă au cetăţenii diferite, regimul matrimonial al bunurilor este reglementat de legea a statului în care ambii soţi îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită după căsătorie (articolul 4 din Convenţia de la Haga din 14 martie 1978 asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale ale cărei prevederi au fost transpuse în legislaţia din Luxemburg prin Legea din 17 martie 1984).

1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?

Viitorii soţi, chiar dacă au o cetăţenie comună, pot opta printr-o formă reglementată şi cu respectarea anumitor restricţii pentru o anumită lege aplicabilă regimului lor matrimonial. Opţiunea poate fi exprimată pentru una dintre următoarele legii: legea statului al cărui cetăţean este unul dintre viitorii soţi la momentul optării; legea statului în care oricare dintre viitorii soţi îşi are reşedinţa obişnuită la momentul optării; legiea primului stat în care unul dintre soţi îşi stabileşte o nouă reşedinţă obişnuită după căsătorie (articolele 3 şi 6 din Convenţia de la Haga).

Desemnarea legii aplicabile se va stipula explicit în forma prevăzută pentru convenţiile matrimoniale sau se va deduce în mod necesar din prevederile convenţiei matrimonială (articolele 11 şi 13 din Convenţia de la Haga). Articolul 1387 din Codul Civil (Code civil – CC) stipulează că legislaţia desemnată nu trebuie să contravină nici bunelor moravuri, nici articolului 1388 şi următoarelor din Codul Civil.

2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Regimul matrimonial legal este regimul comunităţii de bunuri, denumit şi comunitatea redusă la achiziţii (articolul 1400 CC). Acest regim face diferenţa între bunurile comune şi bunurile proprii fiecărui soţ.

Bunurile comune cuprind achiziţiile, adică bunurile rezultate din veniturile profesionale ale soţilor, fructele şi veniturile rezultate din bunurile proprii ale acestora şi bunurile dobândite cu titlu oneros de fiecare dintre soţi pe durata căsătoriei (articolul 1401 CC).

Bunurile proprii cuprind bunurile pe care unul dintre soţi le deţine deja la data încheierii căsătoriei, bunurile dobândite de unul dintre soţi în timpul căsătoriei prin moştenire sau donaţie (articolul 1405 CC) şi bunurile de natură personală dobândite în timpul căsătoriei şi considerate drept bunuri proprii ale unuia dintre soţi (articolul 1404 CC).

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Conform articolului 1402 din Codul Civil, orice bun, mobil sau imobil, este considerat bun comun, cu excepţia cazului când se dovedeşte că este bunul propriu al unuia dintre soţi în conformitate cu o dispoziţie legală.

Conform articolului 1421-1 alineatul (4) din Codul Civil, bunurile comune pentru care niciunul dintre soţi nu poate aduce dovada că au fost dobândite individual în timpul căsătoriei sunt considerate ca fiind dobândite de ambii soţi.

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Nu există dispoziţii privind întocmirea unui inventar. Cu toate acestea, pentru a evita conflictele ulterioare, se recomandă întocmirea unui inventar autentificat de notar.

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

Fiecare soţ poate administra, beneficia de şi înstrăina bunul său propriu (articolul 1428 CC) cu respectarea restricţiei prevăzute la articolul 215 din Codul Civil care prevede că soţii nu pot înstrăina separat drepturile aferente locuinţei familiei sau elementelor de mobilier din aceasta. Fiecare soț administrează singur și dispune în mod liber de acele bunuri care au fost aduse în comunitatea de bunuri la inițiativa sa (articolul 1421 CC).

Niciunul dintre soţi nu poate înstrăina bunul dobândit de ambii soţi în timpul căsătoriei fără consimţământul celuilalt soţ (articolul 1421-1 CC).

Dacă unul dintre soţi acţionează singur în ceea ce priveşte administrarea, beneficierea de şi înstrăinarea unui bun mobil pe care îl deţine în mod individual, se consideră că soţul în cauză este împuternicit să realizeze singur respectivul act faţă de terţii care acţionează cu bună credinţă. Această dispoziţie nu se aplică actelor cu titlu gratuit. Totodată, această reglementare nu se aplică elementelor de mobilier la care se face referire în articolul 215 alineatul 2 din Codul Civil sau bunurilor corporale mobile care prin natura lor dau naştere prezumţiei de proprietate a celuilalt soţ datorită caracterului personal al bunului în cauză (articolul 222 CC).

Fiecare soţ răspunde pentru orice eroare comisă în cursul acţiunilor de administrare desfăşurate de soţul respectiv [articolul 1421-1 alineatul (3) CC]. Se va aplica regimul juridic al răspunderii civile. În cazul unei fraude sau al unui abuz de drepturi, se poate formula o cerere de anulare a actului realizat de unul dintre soţi cu privire la un bun comun. Cererea de anulare poate fi formulată de celălalt soţ în termen de doi ani de la data la care a luat la cunoştinţă de actul în cauză, dar nu mai târziu de doi ani de la dizolvarea comunităţii (articolul 1427 CC).

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

Fiecare dintre soţi poate încheia individual contracte cu privire întreţinerea gospodăriei sau creşterea copiilor. Orice datorii contractate astfel de către unul dintre soţi îl angajează pe celălalt soţ în mod solidar şi individual. Obligaţiile pentru care se răspunde solidar şi individual nu se nasc în cazul cheltuielilor care sunt evident excesive în raport cu stilul de viaţă al familiei, cu utilitatea sau inutilitatea actului sau cu buna ori reaua credinţă a terţului contractant. Aceste obligaţii nu se nasc nici în cazul obligaţiilor rezultând din achiziţiile în rate dacă acestea nu au fost încheiate cu consimţământul ambilor soţi (articolul 220 CC).

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Fiecare soţ este considerat răspunzător pentru datoriile sale personale (articolul 1410 CC).

În cazul datoriilor personale, creditorii au dreptul de a iniţia proceduri de executare a bunurilor proprii ale soţului care a contractat datoria şi a bunurilor dobândite individual de acesta în timpul căsătoriei (articolele 1411-1413 CC).

În cazul datoriilor contractate individual de un singur soţ în numele comunităţii, creditorii pot confisca toate bunurile comune şi bunurile proprii ale soţului care a contractat datoria. În principiu, creditorii nu pot confisca bunurile proprii ale soţului care nu a contractat datoria, cu excepţia cazului când datoria a fost contractată în nume propriu, în mod solidar sau individual de ambii soţi sau când soţul care nu a contractat datoria a avut rolul de girant (articolele 1412-1414 CC).

3.1. Care prevederi pot fi modificate prin intermediul unui contract şi care nu? Care sunt alternativele de regimuri de proprietate matrimonială pe care le poţi alege?

Soţii nu au obligaţia de a se supune regimului legal, având libertatea de a încheia o convenţie matrimonială adaptată situaţiei lor personale.

Codul Civil defineşte trei categorii principale de regimuri contractuale:

• regimurile comunităţii de bunuri;
• regimul separaţiei de bunuri;
• regimul participării la achiziţii.

Toate regimurile convenţionale se bazează pe principiul că soţii au libertatea de a adopta regimul matrimonial pentru care au optat. Cu toate acestea, libertatea lor în această privinţă este supusă unor restricţii, întrucât soţii trebuie să respecte anumite principii.

Prin urmare, convenţia matrimonială nu poate să contravină bunelor moravuri (articolul 1387 CC), să deroge de la reglementările privind autoritatea părintească, administrarea legală şi tutelă (articolul 1388 CC) sau să stipuleze o convenţie sau o renunţare la drepturi ale căror efecte ar modifica ordinea legală de succesiune (articolul 1389 CC). Dispoziţiile de la articolele 212-226 din Codul Civil cu excepţia celor care prevăd aplicarea regimurilor matrimoniale, trebuie respectate pe deplin.

Regimurile comunităţii de bunuri sunt prevăzute la articolul 1497 şi următoarele din Codul Civil. Soţii pot alege dintr-un anumit număr de regimuri matrimoniale, cel mai cunoscut fiind regimul comunităţii universale prevăzut la articolul 1526 din Codul Civil. În cazul comunităţii universale, toate bunurile prezente şi viitoare, atât mobile, cât şi imobile, reprezintă bunuri comune. Prin urmare, soţii nu au bunuri proprii, singura excepţie fiind bunurile care prin însăşi natura lor sunt proprii unuia dintre soţi. Toate datoriile matrimoniale sunt comune, ambii soţi răspunzând în mod solidar şi individual pentru ele. Această dispoziţie se aplică şi datoriilor contractate de unul dintre soţi înainte de căsătorie.

Regimul separaţiei de bunuri este reglementat de articolele 1536-1541 din Civil Code. În cadrul acestui regim, în principiu, soţii nu au bunuri comune. Toate bunurile aparţin fie unuia dintre soţi, fie celuilalt. Fiecare dintre soţi îşi păstrează libertatea de a administra, a beneficia de şi a înstrăina bunurile personale şi răspunde pentru orice datorie contractată, fie că a fost contractată înainte de căsătorie sau în timpul acesteia (articolul 1536 CC). Singura excepţie este reprezentată de datoriile contractate de unul dintre soţi în legătură cu întreţinerea gospodăriei sau cu creşterea copiilor.

Regimul participării la achiziţii este reglementat de articolele 1569-1581 din Codul Civil. Fiecare soţ îşi păstrează libertatea de a administra, a beneficia de şi a înstrăina bunurile personale. Pe durata căsătoriei, acest regim funcţionează ca şi cum soţii au fost căsătoriţi în baza regimului separaţiei de bunuri, iar la momentul lichidării acestuia, funcţionează ca un regim al comunităţii de bunuri (articolul 1569 CC).

3.2. Care sunt cerinţele formale şi care este autoritatea pe care o pot contacta?

Toate convenţiile matrimoniale trebuie încheiate în faţa unui notar (articolul 1394 CC). Este, prin urmare, esenţial să se contacteze un notar în vederea întocmirii unui act.

3.3. Când poate fi încheiat contractul şi care este perioada în care acesta intră în vigoare?

Convenţia matrimonială poate fi întocmită fie înainte de căsătorie, fie în timpul acesteia. Dacă este întocmită înainte de căsătorie, contractul poate intra în vigoare doar de la data încheierii căsătoriei (articolul 1395 CC). Dacă este întocmită în timpul căsătoriei, va intra în vigoare între părţi de la data actului notarial [articolul 1397 alineatul (2) CC].

3.4. Poate fi modificat un contract existent de către soţi? Dacă da, în ce condiţii?

După o perioadă de doi ani în care regimul matrimonial contractual sau legal a fost în vigoare, soţii pot aduce acestuia, prin intermediul unui act notarial şi cu anumite restricţii, orice modificare pe care o consideră adecvată sau îl pot schimba în întregime [articolul 1397 alineatul (1) CC].

3.5.  Conform legislației dumneavoastră naționale, poate o convenție matrimonială să aibă efect retroactiv, atunci când soții încheie convenția în timpul căsătoriei?

Nu

4.1. Există unul sau mai multe registre de proprietate matrimonială în ţara dumneavoastră? Unde?

În Luxemburg, convenţiile matrimoniale sunt făcute publice prin înregistrarea unui extras în registrul stării civile de la ministerul public şi prin înregistrarea în dosar [articolele 1018, 1026, 1126 şi următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă ( NCPC)].

Există un regim special pentru convenţiile matrimoniale care stipulează atribuirea, în caz de supravieţuire, a unei părţi din proprietate sau a întregii proprietăţi care include patrimoniul soţilor sau care derogă de la partajul legal al comunităţii de bunuri şi care sunt înregistrate la departamentul pentru înregistrări şi domenii din Luxemburg (Administration de l'Enregistrement et des Domaines).

În cele din urmă, dacă unul dintre soţi este comerciant sau vânzător cu amănuntul, un extras din contractul de căsătorie trebuie înregistrat în Registrul Comerţului şi Societăţilor din Luxemburg [articolul 1020 alineatul (5) NCPC].

4.2. Ce documente sunt înregistrate? Ce informaţii sunt înregistrate?

În registre sunt înscrise, de asemenea, următoarele: cererile de separaţie a bunurilor, actele notariale, hotărârile judecătoreşti privind regimul matrimonial şi, în special, toate modificările aduse acestora (fără a aduce atingere lichidării viitoare a comunităţii existente anterior, care rămâne de efctuat, dacă este cazul).

4.3. În ce condiţii şi de către cine pot fi accesate informaţiile înregistrate în registru?

Copiile după extrasele din registrul stării civile pot fi eliberate oricărui solicitant. În cazul în care în dosar s-a adăugat o indicaţie de ştergere, copiile după extrasele păstrate în registrul menţionat pot fi eliberate numai cu autorizaţia Ministerului Public (articolul 1129 NCPC). Extrasele din Registrul Comerţului şi Societăţilor pot fi consultate direct la locaţie sau solicitate online ( www.rcsl.lu).

4.4. Care sunt efectele legale ce decurg din înregistrare (valabilitate, opozabilitate)?

Efectele juridice ale înregistrării diferă în privinţa părţilor sau a terţilor. Între părţi, modificările aduse intră în vigoare de la data actului notarial. În raport cu terţii, modificarea intră în vigoare la trei luni de la înregistrare, cu excepţia cazului în care soţii informează terţul cu privire la modificările aduse atunci când contractează cu acesta [articolul 1397 alineatul (2) CC]. Cu toate acestea, modificarea nu este opozabilă pentru creditorii ale căror drepturi au fost dobândite înainte de modificare [articolul 1397 alineatul (3) CC].

4.5. Poate o convenție matrimonială încheiată într-un alt stat, conform legislației acelui stat, să fie înregistrată în statul dumneavoastră ? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce condiții sau care sunt cerințele ce trebuie îndeplinite?

Da. În acest caz, sunt necesare un „acte de dépôt”, precum și o traducere.

5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

Comunitatea încetează prin divorţ (articolul 1441 CC). La încetarea comunităţii, fiecare soţ reintră în posesia bunurilor sale proprii, dacă acestea există încă în natură, sau a bunurilor care le-au înlocuit pe acestea (articolul 1467 CC).

Se va crea apoi un cont pentru rambursări, în vederea rambursării care se datorează fiecărui soţ din comunitatea de bunuri şi pe care soţii o datorează comunităţii de bunuri (articolul 1468 CC).

Partajul se realizează ulterior (articolul 1475 şi următoarele CC). În lipsa unui acord amiabil, instanţa va interveni între părţi prin pronunţarea unei hotărâri.

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

În cazul în care unul dintre soţi contractează individual o datorie care angajează comunitatea în mod, acesta poate fi chemat în judecată pentru întreaga valoare a datoriei. Celălalt soţ poate fi dat în judecată numai pentru jumătate din datorie, cu excepţia cazului în care există răspundere solidară şi individuală (articolele 1482 şi 1483 CC). Niciunul dintre soţi nu poate fi dat în judecată pentru datoria personală a celuilalt soţ.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Nu.

Dacă soţul decedat are copii sau descendenţi ai acestora, soţul supravieţuitor are dreptul de a moşteni, dacă nu s-a stipulat altceva în testament şi dacă acesta nu îşi exprimă altă opţiune, fie cea mai mică parte atribuită unui copil legitim, dacă nu este mai mică decât un sfert din patrimoniul succesoral, fie dreptul de uzufruct asupra bunului imobil în care soţii au locuit împreună şi mobilierul aferent, dacă soţul decedat a deţinut proprietatea integral sau împreună cu soţul supravieţuitor (articolul 767-1 CC).

Dacă nu există copii ai soţului decedat sau descendenţi ai acestora, soţul supravieţuitor are dreptul, dacă nu s-a specificat altfel în testament, la deplina proprietate a întregului patrimoniu succesoral (articolul 767-2 CC).

Componenţa patrimoniului succesoral şi chiar existenţa acestuia pot fi afectate de existenţa unei convenţii matrimoniale.

Nu

Legea din 9 iulie 2004 (Mém. P. 2019 şi următoarele, Doc. Parl. nr. 4946) privind consecinţele legale ale anumitor parteneriate a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2004. Partenerii care au dat o declaraţie de parteneriat pot stabili prin încheierea unui acord scris consecinţele parteneriatului în ceea ce priveşte relaţiile patrimoniale dintre ei. Acest acord poate fi încheiat sau modificat oricând. Notificarea privind acordul sau modificarea acestuia trebuie înaintată ministerului public în termen de trei zile lucrătoare (articolul 6 din Legea din 2004).

În lipsa unui acord, declaraţia de parteneriat dă totuşi naştere unor drepturi şi obligaţii între parteneri similare din multe puncte de vedere cu cele ale soţilor. Dispoziţiile indicate anterior se aplică exclusiv parteneriatelor declarate în conformitate cu articolul 3 din această lege (articolul 1 din Legea din 2004). Nu există dispoziţii speciale privind regimul patrimonial al uniunilor nematrimoniale care nu au fost înregistrate.

Legea din 2004 a fost completată recent prin Legea din 3 august 2010 (Mém. P. 2190, Doc. Parl. nr. 5904); articolul 4-1 din această lege recunoaşte parteneriatele încheiate în străinătate, permiţându-le partenerilor să beneficieze de aceleaşi avantaje ca cele decurgând din parteneriatele încheiate în Luxemburg.

Este un principiu general acceptat că la nivel internaţional instanţa competentă este stabilită în baza aceloraşi reglementări definesc jurisdicţia teritorială în dreptul intern. În funcţie de circumstanţe, pot fi implicaţi şi alţi factori de legătură în materie de competenţă judiciară: locul de reşedinţă (locul principal de stabilire), cetăţenia, locul situării proprietăţii, etc.).

În Marele Ducat al Luxemburgului, hotărârea judecătorească de divorţ sau de separare stabileşte în general şi lichidarea regimului comunităţii şi partajul comunităţii de bunuri şi desemnează un notar în acest scop.

În principiu, competenţa judiciară în materie de regimuri matrimoniale nu depinde de locul situării bunului imobil. Drept rezultat, instanţele din Luxemburg pot hotărî, de asemenea, vânzarea prin licitaţie a proprietăţilor din străinătate.

Dacă notarul desemnat nu reuşeşte să obţină un acord al părţilor, va consemna dificultăţile şi revendicările părţilor într-un proces-verbal pe care îl înaintează instanţei.