1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?

Relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii ţării ai cărei cetăţeni sunt aceştia[art. 51 alin. (1) din Dreptul internaţional privat]. Dacă soţii nu au aceeaşi cetăţenie, se aplică legea din ţara în care sunt domiciliaţi ambii soţi ("domiciliul" reprezentând locul în care o persoană locuieşte cu intenţia de a-şi stabili acolo reşedinţa permanentă; art. 25 din Codul civil). În cazul în care soţii nu sunt domiciliaţi în aceeaşi ţară, legea aplicabilă este legea ţării în care ambii soţi îşi au reşedinţa obişnuită. Dacă soţii nu îşi au reşedinţa în aceeaşi ţară, se aplică legea din ţara cu care soţii au cele mai strânse relaţii [art. 51 alin. (2) din Dreptul internaţional privat].

1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?

Soţii pot alege ca relaţiile lor patrimoniale şi convenţia matrimonială să fie supuse legii ţării de cetăţenie a oricăruia dintre soţi sau a ţării în care îşi are domiciliul sau reşedinţa oricare dintre soţi. Ei pot alege legea aplicabilă fie înainte de încheierea căsătoriei, fie în timpul căsătoriei [art. 52 alin. (1) din Dreptul internaţional privat]. În caz contrar, convenţia matrimonială este reglementată de legea aplicabilă relaţiilor personale şi patrimoniale dintre soţi la momentul încheierii convenţiei [art. 52 alin. (2) din Dreptul internaţional privat].

Pentru ca alegerea legii să fie valabilă, aceasta trebuie să respecte forma prevăzută pentru convenţiile de căsătorie de legea aleasă sau de legea ţării în care se face alegerea legii [art. 52 alin. (3) din Dreptul internaţional privat]. Potrivit legislaţiei poloneze, convenţia de căsătorie trebuie să aibă forma unui act autentic notarial [art. 73 alin. (2) din Codul civil şi art. 47 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei].

2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Regimul matrimonial legal este comunitatea de bunuri, care intră în vigoare din momentul încheierii căsătoriei. Aceasta include bunurile dobândite de soţi atât individual, cât şi în comun pe durata regimului (comunităţii de bunuri). Bunurile excluse din comunitatea de bunuri fac parte din bunurile personale ale fiecărui soţ [art. 31 alin. (1) Codul familiei şi tutelei].

Comunitatea de bunuri include în special:

1. remuneraţia primită pentru muncă şi venitul din alte activităţi orientate spre profit;
2. venitul obţinut din comunitatea de bunuri, precum şi din bunurile personale ale fiecăruia dintre soţi;
3. beneficiile financiare obţinute dintr-un fond de pensie deschis sau dintr-un fond de pensie al angajaţilor [art. 31 alin. (2) din Codul familiei şi tutelei].

Aparatele de uz casnic utilizate de ambii soţi fac, de asemenea, parte din comunitatea de bunuri, dacă au fost dobândite prin moştenire legala testamentară, testamentară, sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a stipulat altfel (art. 34 din Codul familiei şi tutelei).

Bunurile personale ale fiecăruia dintre soţi includ (însă nu se limitează la) următoarele:

1. bunurile dobândite înainte de intrarea în vigoare a regimului comunităţii de bunuri; bunurile dobândite prin moştenire legala, testamentară sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a stipulat altfel; bunurile care deservesc exclusiv nevoile personale ale unuia dintre soţi; bunurile obţinute cu titlul de recompensă pentru realizările personale ale unuia dintre soţi şi bunurile dobândite în schimbul unor bunuri personale, cu excepţia cazului în care există dispoziţii speciale contrare;
2. drepturile de proprietate rezultate din proprietatea comună asupra unor bunuri supuse unor reglementări diferite (de exemplu, proprietatea comună în cadrul unei asocieri de drept civil sau comercial);
3. drepturile inalienabile ce revin unei singure persoane;
4. bunurile primite ca daune-interese pentru vătămări corporale sau invalidităţi sau ca despăgubire pentru daune morale. Cu toate acestea, nu sunt incluse între bunurile personale pensiile de invaliditate primite în urma pierderii parţiale sau totale a capacităţii de muncă de către unul dintre soţi sau din cauza nevoilor sale crescute sau a perspectivelor scăzute pentru viitor;
5. cererile de remuneraţie pentru muncă sau de venit din alte activităţi lucrative;
6. drepturile de autor şi drepturile conexe, drepturile de proprietate intelectuală (art. 33 din Codul familiei şi tutelei).

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Atribuirea unui anumit bun comunităţii de bunuri sau bunurilor personale ale soţilor depinde de categoria din care face parte respectivul bun, dintre cele menţionate mai sus, luând în considerare modul în care a fost dobândit (a se vedea punctul 2.1).

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Acesta nu este solicitat. Cu toate acestea, se poate întocmi întotdeauna un inventar pentru a servi drept probă.

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

Fiecare dintre soţi poate deţine şi utiliza în mod individual bunurile care fac parte din comunitatea de bunuri (art. 34 1 din Codul familiei şi tutelei). Pe parcursul regimului comunităţii legale, niciunul dintre soţi nu poate solicita partajul comunităţii de bunuri. În plus, niciunul dintre soţi nu poate dispune şi nu se poate angaja să dispună de o parte din comunitatea de bunuri sau de un bun individual din cadrul acesteia, care i-ar putea reveni la momentul încetării regimului matrimonial legal (art. 35 din Codul familiei şi tutelei). Soţii au obligaţia de a administra împreună comunitatea de bunuri [art. 36 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei]. Fiecare dintre soţi poate administra singur bunurile comune, însă aceasta exclude activităţile descrise mai jos (adică activităţile pentru care este nevoie de consimţământul celuilalt soţ). Unul dintre soţi se poate opune administrării comunităţii de bunuri de către celălalt soţ, cu excepţia actelor legate de aspectele cotidiene, a actelor destinate satisfacerii nevoilor zilnice ale familiei sau a unui act realizat ca parte a unei activităţi lucrative [art. 36 alin. (1) şi (2) din Codul familiei şi tutelei].

Dacă unul dintre soţi solicită acest lucru, instanţa poate, pentru un motiv important, să priveze celălalt soţ de dreptul de a administra singur bunurile comune. De asemenea, instanţa poate hotărî solicitarea autorizării instanţei în locul consimţământului celuilalt soţ pentru efectuarea actelor menţionate la art. 37 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei.

Consimţământul celuilalt soţ se solicită pentru:

1. orice act privind înstrăinarea, grevarea sau dobândirea unui bun imobil sau a dreptului de uzufruct perpetuu sau orice alt act privind folosirea şi exploatarea bunului imobil;
2. orice act privind înstrăinarea, grevarea sau dobândirea unui drept real asupra unui imobil;
3. orice act privind înstrăinarea, grevarea, dobândirea sau închirierea unei exploataţii agricole sau a unei întreprinderi;
4. donaţii din comunitatea de bunuri, cu excepţia donaţiilor acceptate în mod obişnuit [art. 37 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei].

Orice acord încheiat de unul dintre soţi fără consimţământul expres al celuilalt soţ este nul şi neavenit, cu excepţia cazului în care este aprobat ulterior de celălalt soţ. Un act legal juridic unilateral realizat de unul dintre soţi fără consimţământul expres al celuilalt soţ este, de asemenea, nul şi neavenit [art. 37 alin. (2)-(4) din Codul familiei şi tutelei].

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Ambii soţi sunt responsabili solidar şi individual pentru datoriile contractate de oricare dintre ei în vederea satisfacerii nevoilor cotidiene ale familiei (art. 30 din Codul familiei şi tutelei). Dacă oricare dintre soţi contractează o datorie cu consimţământul celuilalt soţ, creditorul poate solicita, de asemenea, utilizarea comunităţii de bunuri pentru achitarea datoriei. Dacă oricare dintre soţi contractează o datorie fără consimţământul celuilalt soţ sau dacă datoria nu este rezultatul unui act sau dacă datoria a fost contractată înainte de intrarea în vigoare a regimului comunităţii de bunuri între soţi sau dacă datoria priveşte bunurile personale, creditorul poate solicita doar ca datoria să fie achitată din bunurile personale ale debitorului sau din bunuri specifice care aparţin comunităţii de bunuri (de exemplu, remuneraţia pentru muncă) (art. 41-42 din Codul familiei şi tutelei).

3.1. Care prevederi pot fi modificate prin intermediul unui contract şi care nu? Care sunt alternativele de regimuri de proprietate matrimonială pe care le poţi alege?

Soţii pot extinde sau limita regimul comunităţii legale sau pot stabili un regim al separaţiei de bunuri sau un regim al separaţiei de bunuri cu egalizare a bunurilor acumulate prin intermediul unei convenţii matrimoniale (întocmite sub forma unui act autentic notarial). Această convenţie poate fi încheiată fie înainte de căsătorie, fie în timpul căsătoriei. Convenţia matrimonială poate fi modificată sau reziliată. Dacă se reziliază în timpul căsătoriei, legea prevede că între soţi se aplică regimul comunităţii legale, cu excepţia cazului în care soţii au luat o altă decizie. În cazul în care sunt vizaţi terţi, unul dintre soţi poate face trimitere la convenţia matrimonială, dacă terţii au avut cunoştinţă de încheierea şi conţinutului acesteia (art. 47 şi art. 47 1 din Codul familiei şi tutelei).

Nu se permite soţilor să extindă comunitatea de bunuri pentru a include:

1. bunurile care ar putea fi dobândite în viitor prin moştenire, legat sau donaţie;
2. drepturile de proprietate rezultate din proprietatea comună asupra unor bunuri supuse unor reglementări diferite (de exemplu, proprietatea comună în cadrul unui parteneriat de drept civil sau al unui parteneriat comercial);
3. drepturile inalienabile ce revin unei singure persoane;
4. solicitările de despăgubiri pentru vătămări corporale sau probleme de sănătate, cu condiţia ca acestea să nu facă parte din comunitatea de bunuri, sau solicitările de despăgubire pentru daune suferite ;
5. solicitările necuvenite ale soţilor de remuneraţie pentru muncă sau de venit din alte activităţi lucrative (art. 49 din Codul familiei şi tutelei).

3.2. Care sunt cerinţele formale şi care este autoritatea pe care o pot contacta?

Convenţia matrimonială trebuie să ia forma unui act autentic notarial, în caz contrar acesta fiind nul şi neavenit [art. 47 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei şi art. 73 alin. (2) din Codul civil].

3.3. Când poate fi încheiat contractul şi care este perioada în care acesta intră în vigoare?

Convenţia matrimonială poate fi încheiată înainte de căsătorie, caz în care va intra în vigoare la data încheierii căsătoriei, sau în timpul căsătoriei, caz în care va intra în vigoare imediat.

3.4. Poate fi modificat un contract existent de către soţi? Dacă da, în ce condiţii?

Soţii pot modifica oricând convenţia matrimonială, atâta timp cât sunt îndeplinite cerinţele formale descrise la punctul 3.2. Legea poloneză nu stipulează un interval minim între întocmirea şi modificarea convenţiei matrimoniale.

3.5.  Conform legislației dumneavoastră naționale, poate o convenție matrimonială să aibă efect retroactiv, atunci când soții încheie convenția în timpul căsătoriei?

Nu, în conformitate cu legislația poloneză, contractele matrimoniale nu au efect retroactiv (articolul 47 din Codul polonez al familiei și al tutelei).

În Polonia nu există un registru special al convenţiilor matrimoniale.

În conformitate cu Legea privind registrele judiciare naţionale, se păstrează un registru al antreprenorilor. Legea permite înregistrarea de informaţii privind regimul matrimonial al persoanelor enumerate în registru ca antreprenori sau parteneri în cadrul unor parteneriate comerciale. Datele din registru sunt publice. Prin urmare, în acest caz, cerinţa de notificare a unei autorităţi contractante cu privire la încheierea unei convenţii matrimoniale va fi îndeplinită prin intermediul unei note privind regimul matrimonial în registrul menţionat anterior (a se vedea punctul 3.1).

4.5. Poate o convenție matrimonială încheiată într-un alt stat, conform legislației acelui stat, să fie înregistrată în statul dumneavoastră ? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce condiții sau care sunt cerințele ce trebuie îndeplinite?

În Polonia nu există un registru al contractelor matrimoniale, indiferent dacă sunt încheiate în Polonia sau în străinătate. Eficacitatea unui contract matrimonial încheiat în afara Poloniei depinde de dispozițiile poloneze privind conflictul de legi referitoare la un act juridic în cauză.

5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

În cazul încetării comunităţii legale, comunitatea de bunuri şi partajul acesteia sunt reglementate de dispoziţiile privind bunurile moştenite în comun şi, respectiv, privind partajul moştenirii (art. 46 din Codul familiei şi tutelei).

Comunitatea de bunuri poate fi împărţită atunci când regimul comunităţii de bunuri încetează în timpul căsătoriei, de exemplu, ca rezultat al unei hotărâri judecătoreşti sau a unui acord sau atunci când regimul comunităţii de bunuri încetează în momentul desfacerii căsătoriei (prin divorţ sau separaţie). Procedurile de divorţ sau de separaţie nu sunt legate de împărţirea comunităţii de bunuri. De cele mai multe ori, comunitatea de bunuri se împarte în cadrul unor proceduri separate. Divorţul şi separaţia au loc ca rezultat al unei hotărâri judecătoreşti. Comunitatea de bunuri poate fi împărţită de instanţă sau prin intermediul unui acord care trebuie să ia forma unui act autentic notarial, în cazul în care comunitatea de bunuri include bunuri imobiliare (aceeaşi dispoziţie se aplică altor drepturi speciale).

Cotele-părţi ale soţilor din comunitatea de bunuri sunt egale, cu excepţia cazului în care există alte dispoziţii în convenţia matrimonială. Se poate solicita instanţei să stabilească cote-părţi inegale (art. 50 1 din Codul familiei şi tutelei).

Fiecare dintre soţi trebuie să restituie orice cost sau cheltuială făcută din comunitatea de bunuri pentru bunuri personale, cu excepţia costurilor şi cheltuielilor pentru bunuri care au adus venit. Un soţ poate solicita să i se ramburseze costurile şi cheltuielile făcute din bunurile personale pentru comunitatea de bunuri. Niciunul dintre soţi nu poate solicita rambursarea costurilor şi cheltuielilor făcute pentru satisfacerea nevoilor familiei, cu excepţia cazului în care acestea au crescut valoarea comunităţii de bunuri în momentul încetării comunităţii de bunuri. Rambursarea se face la momentul partajului comunităţii de bunuri. Cu toate acestea, instanţa poate decide restituirea cheltuielilor mai devreme, dacă acest lucru este necesar pentru bunăstarea familiei [art. 45 alin. (1) şi (2) din Codul familiei şi tutelei].

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

Soţii rămân responsabili pentru datoriile existente după divorţ/separaţie. Partajul comunităţii de bunuri nu include datoriile. Orice acord încheiat între soţi cu privire la achitarea datoriilor nu va avea efect faţă de creditori decât în cazul în care un creditor acceptă asumarea datoriei de către unul dintre soţi.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

În cazul încetării unui regim al separaţiei bunurilor cu compensarea egalizare a bunurilor acumulate (participare la achizitii), creşterea valorii bunurilor fiecărui soţ care a avut loc pe durata regimului poate fi egalizată compensata prin plată în natură [art. 51 4 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei]. Solicitarea unei astfel de egalizări se prescrie după zece ani (art. 118 din Codul civil).

Fiecare dintre soţi este moştenitor al celuilalt soţ, indiferent de regimul matrimonial aplicabil. De exemplu, în cazul regimului comunităţii de bunuri, soţul supravieţuitor îşi păstrează cota-parte de jumătate din comunitatea de bunuri şi dobândeşte o cotă-parte corespunzătoare din comunitatea de bunuri care revenea soţului decedat. În lipsa unui testament, copiii şi soţul defunctului sunt, conform legii, chemaţi să moştenească primii şi moştenesc părţi egale. Cu toate acestea, partea care revine soţului supravieţuitor nu poate fi mai mică decât un sfert din întreaga moştenire. Dacă defunctul nu lasă descendenţi, moştenirea revine soţului supravieţuitor şi părinţilor defunctului. Dacă unul dintre părinţii defunctului a decedat înainte de deschiderea moştenirii, partea din moştenire care ar fi revenit părintelui decedat este moştenită în părţi egale de fraţii şi surorile soţului decedat. Partea din moştenire a soţului supravieţuitor este de jumătate de moştenire, dacă moşteneşte în concurs cu părinţii defunctului, fraţii şi surorile şi descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului. În cazul în care defunctul nu lasă descendenţi, părinţi, fraţi şi surori sau descendenţi ai fraţilor şi surorilor, întreaga moştenire revine soţului supravieţuitor (art. 931-933 din Codul civil).

Soţul supravieţuitor şi alte rude ale defunctului care au locuit cu soţii până la data decesului defunctului au dreptul de a continua să folosească locuinţa şi aparatele de uz casnic din aceasta în acelaşi mod încă trei luni de la data deschiderii moştenirii [art. 923 alin. (1) din Codul civil].

Nu

Nu există o reglementare legală privind parteneriatele înregistrate sau neînregistrate.

În cauzele care se soluţionează prin proceduri contencioase, instanţele poloneze au jurisdicţie pentru aspecte matrimoniale şi aspecte legate de relaţiile patrimoniale dintre soţi, dacă pârâtul îşi are domiciliul sau reşedinţa în Polonia sau, dacă nu este cazul, dacă:

1. ultimul domiciliu comun sau ultima reşedinţă comună a ambilor soţi a fost în Polonia şi unul dintre soţi încă îşi are domiciliul sau reşedinţa în Polonia; sau
2. soţul reclamant a avut domiciliul sau reşedinţa în Polonia timp de cel puţin un an imediat înainte de începerea procedurii; sau
3. soţul reclamant este cetăţean polonez şi a avut domiciliul sau reşedinţa în Polonia timp de cel puţin şase luni imediat înainte de începerea procedurii; sau
4. ambii soţi sunt cetăţeni polonezi.

Instanţele poloneze au competenţă exclusivă dacă ambii soţi sunt cetăţeni polonezi şi ambii îşi au domiciliul şi reşedinţa în Polonia (art. 1103 din Codul de procedură civilă). În cauzele care se soluţionează prin proceduri necontencioase, instanţele poloneze sunt competnete pentru aspecte matrimoniale dacă unul dintre soţi sau una dintre persoanele care intenţionează să se căsătorească este cetăţean polonez sau este persoană străină care şi-a avut domiciliul sau reşedinţa în Polonia şi intenţionează să se căsătorească în Polonia. Cauzele referitoare la partajul comunităţii de bunuri după încetarea regimului comunităţii de bunuri intră, de asemenea, în jurisdicţia poloneză atunci când comunitatea de bunuri sau o parte semnificativă a acesteia se află în Polonia (art. 1106 din Codul de procedură civilă).