1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?

Relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt guvernate de legea statului ai cărui cetăţeni sunt soţii. Dacă soţii sunt cetăţeni ai unor ţări diferite, aceste relaţii sunt guvernate de dreptul slovac. Contractele de căsătorie sunt guvernate de legea aplicabilă relaţiilor patrimoniale dintre soţi în momentul încheierii contractului (§ 21 Zákona o medzinárodnom práve súkromnom a procesnom (ZMPS) – Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural).

1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?

În Slovacia nu există posibilitatea alegerii legii aplicabile.

2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Conform Codului Civil, soţii au un drept de coproprietate în indiviziune asupra bunurilor comune, ceea ce înseamnă că cotele de proprietate ale soţilor nu sunt determinate cantitativ. Toate bunurile corporale (mobile şi imobile), drepturile şi celelalte titluri de proprietate obţinute în mod legal de unul dintre soţi în timpul căsătoriei fac obiectul comunităţii de bunuri, exceptând:

• Bunurile dobândite prin moştenire;
• Bunurile dobândite prin donaţie;
• Bunurile care sunt destinate, prin natura lor, nevoilor personale sau profesiei unuia dintre soţi;
• Bunurile restituite, conform reglementărilor privind restituirea proprietăţilor, unui singur soţ care le-a deţinut înainte de încheierea căsătoriei sau căruia i-au fost restituite în calitate de succesor legal al posesorului original. (§ 143 Občianskeho zákonníka (OZ) – Codul Civil)

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Nu există astfel de prezumţii juridice.

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Nu există nicio cerinţă privind întocmirea unui inventar al bunurilor.

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

Bunurile care fac parte din comunitatea de bunuri pot fi utilizate de ambii soţi cu excepţia cazului în care s-a stipulat altfel.

În plus, soţii împart cheltuielile pentru bunurile comune sau pentru utilizarea sau întreţinerea acestora (art. 144 OZ). Dacă unul dintre soţi a acoperit costurile din bunurile sale proprii, acesta poate pretinde restituirea cheltuielilor în cursul procedurilor de partaj al bunurilor comune.

Dacă soţii nu ajung la o înţelegere cu privire la modul de utilizare a unui bun comun sau privind rambursarea sumelor care trebuie cheltuite pentru bunul respectiv, oricare dintre soţi poate solicita instanţei de judecată să se pronunţe în privinţa litigiului. Problemele obişnuite cu privire la bunurile comune pot fi soluţionate de oricare dintre soţi. Expresia "problemă obişnuită" nu este definită în Codul Civil, astfel că trebuie să se ia în considerare practica judiciară şi circumstanţele fiecărui caz în parte. Practica judiciară, spre exemplu, nu consideră drept problemă obişnuită încheierea unui contract de închiriere, cumpărarea sau vânzarea proprietăţilor imobiliare sau a altor bunuri de valoare. În alte chestiuni, este necesar consimţământul ambilor soţi. In caz contrar actul juridic este anulat, dacă celălalt soţ sau partea din actul juridic solicită anularea actului.

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

Actele juridice implicând bunuri comune care vizează probleme obişnuite pot fi încheiate de oricare dintre soţi şi atrag răspunderea individuală şi solidară a ambilor soţi.

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

În ceea ce priveşte actele juridice legate de bunurile comune, ambii soţi sunt îndreptăţiţi şi poartă răspunderea individuală şi solidară (art. 145 ods.2 OZ). De exemplu, fiecare dintre soţi este obligat să plătească întreaga valoare a datoriei legate de comunitatea de bunuri, iar creditorul are dreptul de a solicita plata datoriei ambilor soţi, individual sau în comun.

Soţii acţionează în mod independent în afara sferei de aplicare a comunităţii de bunuri. Legea permite ca creanţa creditorului unuia dintre soţi, stabilită pe parcursul căsătoriei, să fie satisfăcută pe parcursul procedurilor de executare din comunitatea de bunuri. La momentul partajului ulterior al comunităţii de bunuri, fiecare dintre soţi trebuie să compenseze ceea ce s-a utilizat din comunitatea de bunuri pentru proprietatea sa personală (art. 150 OZ) (a se vedea punctul 5.1).

3.1. Care prevederi pot fi modificate prin intermediul unui contract şi care nu? Care sunt alternativele de regimuri de proprietate matrimonială pe care le poţi alege?

După încheierea căsătoriei soţii pot conveni să extindă sau să restrângă proprietatea comună stabilită prin lege.

Extindere înseamnă că soţii pot conveni că proprietatea comună va include de asemenea bunurile care s-ar număra altminteri printre bunurile lor proprii (de exemplu, bunurile obţinute prin donaţie, moştenire sau ca substitut pentru proprietatea obţinută înainte de încheierea căsătoriei). Restrângere înseamnă că soţii pot conveni ca anumite părţi din bunurile lor comune (de exemplu, încasările din vânzări, beneficiile şi acumulările aferente unui bun care aparţine exclusiv unuia dintre soţi) să fie excluse din comunitatea de bunuri.

În mod similar, soţii pot conveni asupra administrării comunităţii de bunuri (art. 143a ods.1 OZ), de exemplu, pot stipula că bunurile comune sau anumite bunuri vor fi administrate de ambii soţi sau doar de unul dintre ei. Dacă unul dintre soţi înstrăinează proprietatea care nu face obiectul administrării comune, celălalt soţ nu va putea invoca nulitatea înstrăinării. Aceste modificări ale regimului juridic al comunităţii de bunuri se vor aplica doar bunurilor dobândite după încheierea convenţiei.

Soţii pot conveni asupra unei comunităţi de bunuri ulterioare, prin care comunitatea de bunuri nu se stabileşte înainte de data la care căsătoria încetează. În acest caz, acordul nu modifică întinderea comunităţii de bunuri, ci momentul stabilirii ei. Prin urmare, pe durata căsătoriei, fiecare dintre soţi obţine proprietatea exclusivă a unui bun şi doar în momentul încetării căsătoriei toate bunurile şi titlurile vor forma masa comunităţii de bunuri, care se stabileşte la acea dată.

3.2. Care sunt cerinţele formale şi care este autoritatea pe care o pot contacta?

Pentru încheierea, modificarea sau anularea contractelor de căsătorie descrise mai sus este necesar un înscris autentic întocmit de un notar.

3.3. Când poate fi încheiat contractul şi care este perioada în care acesta intră în vigoare?

Dreptul slovac nu prevede contractele prenupţiale. Prin urmare, convenţiile matrimoniale pot fi încheiate numai după încheierea căsătoriei. În cazul în care contractul vizează proprietăţi imobiliare, acesta intră în vigoare doar după înregistrarea în Cadastrul Imobiliar.

3.4. Poate fi modificat un contract existent de către soţi? Dacă da, în ce condiţii?

Contractul poate fi modificat oricând în perioada căsătoriei. De asemenea, ca o condiţie de validitate, contractul modificat trebuie să ia forma unui înscris autentic întocmit de un notar.

3.5.  Conform legislației dumneavoastră naționale, poate o convenție matrimonială să aibă efect retroactiv, atunci când soții încheie convenția în timpul căsătoriei?

Sistemul juridic slovac recunoaște doar acordurile privind extinderea sau reducerea regimului matrimonial legal. Aceste acorduri nu au efect retroactiv și pot fi încheiate numai în timpul căsătoriei.

În Slovacia nu există registre speciale pentru convenţiile matrimoniale. Contractele încheiate sub forma unui înscris autentic sunt înregistrate în Registrul Central al Notarilor pentru Înscrisuri Autentice, administrat de Camera Notarilor din Republica Slovacă. Titularul înscrisului autentic poate verifica pe site-ul web al Camerei Notarilor dacă înscrisul autentic a fost emis în Republica Slovacă şi numele notarului care l-a întocmit. Cuprinsul înscrisului autentic nu este disponibil.

4.5. Poate o convenție matrimonială încheiată într-un alt stat, conform legislației acelui stat, să fie înregistrată în statul dumneavoastră ? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce condiții sau care sunt cerințele ce trebuie îndeplinite?

În Slovacia nu există un registru al acordurilor privind regimurile matrimoniale.

5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

În lipsa unei convenţii care să prevadă altfel, desfacerea căsătoriei înseamnă de asemenea încetarea regimului comunităţii de bunuri, ceea ce duce la partajul bunurilor comune (art. 148 ods.1 OZ). Partajul este realizat printr-un acord încheiat între soţi sau de către instanţa de judecată, la cererea unuia dintre soţi. În ambele cazuri, trebuie să se ia în considerare că soţii deţin cote egale din bunurile comune. Oricare dintre soţi are dreptul de a solicita rambursarea sumelor cheltuite din bunurile proprii în folosul comunităţii şi invers, are obligaţia de a restitui cheltuielile făcute din bunurile comune in beneficiul propriilor bunuri. La partajarea bunurilor comune se vor lua în considerare, în special, nevoile copiilor minori, pe lângă modul în care fiecare dintre soţi a purtat de grijă familiei şi modul în care a contribuit la cumpărarea şi întreţinerea bunurilor comune. Dacă se evaluează eforturile depuse, trebuie să se aibă în vedere şi îngrijirea copiilor comuni şi administrarea gospodăriei comune (art. 150 OZ).

Dacă în termen de trei ani de la încetarea regimului comunităţii de bunuri nu s-a încheiat niciun acord privind partajul şi niciunul dintre soţi nu a înaintat instanţei o cerere de partajare a bunurilor comune, se presupune că bunurile mobile din bunurile comune aparţin soţului care le utilizează pentru nevoile sale, pentru nevoile familiei sau pentru gospodărie în proprietate deplină şi exclusivă. În ceea ce priveşte bunurile mobile şi imobile, acestea fac obiectul coproprietăţii, cotele deţinute de soţi fiind egale. Aceeaşi regulă se aplică şi celorlalte drepturi asupra bunurilor comune ale soţilor, cum ar fi drepturile asupra depozitelor şi creanţelor comune (art. 149 ods. 4 OZ).

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

Dacă termenul de trei ani expiră fără ca soţii să procedeze în niciun fel în privinţa partajului, operează prezumţia legală conform căreia foştii soţi răspund în egală măsură pentru datorii. În cazul în care soţii au încheiat un acord extrajudiciar, pot fi stinse totodată datoriile asumate în timpul căsătoriei care decurg din administrarea în comun. Această soluţionare produce efecte doar între soţi, nu în raport cu terţii. Prin urmare, terţii au dreptul de a solicita recuperarea unei datorii de la oricare dintre foştii soţi.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Fiecare dintre soţi are dreptul de a solicita restituirea cheltuielilor suportate pentru bunurile comune efectuate din bunurile sale proprii. Această cerere trebuie soluţionată ţinându-se cont de cota celuilalt soţ din bunurile comune.

La stabilirea bunurilor comune, bunurile trebuie împărţite între soţi proporţional cu cotele lor. Dacă valoarea bunurilor atribuite unui soţ este mai mare decât cota sa din bunurile comune, acesta este obligat să compenseze în bani diferenţa în beneficiul celuilalt soţ.

În cazul decesului unuia dintre soţi, stabilirea proprietăţii comune (care nu a fost iniţiată în cadrul procedurilor judiciare) se realizează în cadrul procedurii succesorale, care este istrumentată de un notar de drept civil în calitate de împuternicit al curţii.

După ce soţul supravieţuitor a primit partea sa din bunurile comune (de regulă, va primi o jumătate din acestea), acesta este de asemenea îndreptăţit să moştenească din patrimoniul succesoral al soţului decedat. Dacă soţul supravieţuitor moşteneşte alături de descendenţii defunctului (de ex. copiii), acesta va primi aceeaşi cotă ca fiecare copil în parte. Dacă nu există descendenţi şi soţul moştenitor moşteneşte alături de părinţii defunctului, acesta va primi cel puţin jumătate din patrimoniul succesoral.

Nu

Sistemul juridic slovac nu recunoaşte parteneriatele înregistrate sau neînregistrate.

În ceea ce priveşte divorţul, nulitatea căsătoriei sau existenţa sau absenţa căsătoriei, competenţa aparţine judecătoriei de primă instanţă din circumscripţia căreia se află ultima reşedinţă comună a soţilor, dacă cel puţin unul dintre soţi locuieşte în continuare acolo. Dacă nu există o astfel de instanţă, competenţa aparţine tribunalului de care aparţine pârâtul şi dacă nici această instanţă nu există, atunci tribunalului de care aparţine reclamantul (art. 88 Občianskeho súdneho poriadku (OSP) – Codul de Procedură Civilă). Tribunal înseamnă instanţa locală în circumscripţia căreia se află reşedinţa unui cetăţean, iar dacă nu are nicio reşedinţă, înseamnă instanţa locală în circumscripţia căreia se află locul de şedere al cetăţeanului.

În ceea ce priveşte stabilirea bunurilor comune ale soţilor sau a altor bunuri după divorţ sau anularea închirierii în comun a casei, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat divorţul. În ceea ce priveşte aspectele matrimoniale, instanţele slovace dobândesc competenţă internaţională dacă cel puţin unul dintre soţi este cetăţean al Republicii Slovace. Dacă niciunul dintre soţi nu este cetăţean slovac, atunci instanţele de judecată din Slovacia sunt competente:

• dacă cel puţin unul dintre soţi este rezident în Slovacia şi dacă hotărârea curţii poate fi recunoscută în statele de domiciliu ale ambilor soţi, sau
• dacă cel puţin unul dintre soţi a avut reşedinţa în Republica Slovacă pentru o perioadă mai lungă de timp, sau
• pentru aspectele care vizează nulitatea căsătoriei, dacă soţii locuiesc aici. (art. 38 ZMPS)