1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?

Relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt reglementate de legea ţării ai cărei cetăţeni sunt ambii soţi. Dacă aceştia sunt cetăţeni din ţări diferite, se aplică legea din ţara de rezidenţă permanentă a acestora. Dacă aceştia nu sunt cetăţeni ai aceleiaşi ţări şi nu au rezidenţă permanentă în aceeaşi ţară, se aplică legea din ţara în care au fost rezidenţi împreună ultima dată. Dacă nu se poate determina legea aplicabilă conform acestor reguli, se va aplica legea din ţara cu care soţii au cea mai strânsă relaţie [art. 38 alin. (1) din Legea privind dreptul internaţional privat şi procedurile relevante].

Similar, relaţiile patrimoniale dintre partenerii coabitanţi necăsătoriţi sunt reglementate de legea din ţara cetăţeniei lor comune. Dacă aceştia nu au aceeaşi cetăţenie, se aplică legea din ţara de rezidenţă comună a acestora.

Dacă un cuplu căsătorit a încheiat un acord referitor la bunurile lor, legea aplicabilă va fi legea care s-a aplicat relaţiilor lor patrimoniale în momentul în care au încheiat acordul.

Convenţii bilaterale cu privire la asistenţa juridică internaţională care conţin norme referitoare la conflictele dintre legile privind relaţiile patrimoniale dintre soţi au fost încheiate cu Republica Cehă, Franţa, Ungaria, Mongolia, Polonia, România, Federaţia Rusă şi Slovacia (a se vedea http://www.mp.gov.si/ ).

1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?

Soţii pot alege legea care se va aplica relaţiilor lor patrimoniale dacă legea aplicabilă iniţial relaţiilor lor patrimoniale permite o astfel de alegere (art. 39 din Legea privind dreptul internaţional privat şi procedurile relevante). Cu toate acestea, legea aleasă nu se va aplica dacă efectul aplicării acesteia ar fi contrar ordinii publice din Republica Slovenia (art. 6 din Legea privind dreptul internaţional privat şi procedurile relevante). Legea slovenă în sine nu prevede alegerea legii aplicabile.

2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Regimul matrimonial legal este comunitatea de bunuri bazată pe deţinerea comună a bunurilor. Acesta este combinat cu deţinerea individuală a bunurilor proprii pe care unul dintre soţi le-a deţinut înaintea căsătoriei sau pe care le-a dobândit gratuit în timpul căsătoriei (de exemplu, un cadou sau o moştenire) sau din bunuri separate (de exemplu, dobândă şi fructe).

Conform articolului 67 din Codul Familiei aplicabil în Slovenia, bunurile comune ale soților constau în totalitatea drepturilor de proprietate dobândite prin muncă sau derivate din bunurile comune pe parcursul căsătoriei și vieții comune a soților, indiferent care dintre soți deține titlul de proprietate. Bunurile comune ale soților sunt de asemenea acele bunuri dobândite folosind bunuri comune sau bunuri derivate din bunurile comune sau cu ajutorul unor astfel de bunuri. Dacă bunurile trebuie să fie împărțite, cotele soților sunt considerate a fi egale, dacă niciunul dintre soți nu dovedește că are dreptul la o parte mai mare. În cazul unui astfel de litigiu, instanța nu ia în considerare numai venitul fiecăruia dintre soți, ci și alte circumstanțe, cum ar fi: contribuția în gospodărie, îngrijirea copiilor și întreținerea bunurilor comune.

Bunurile proprii ale fiecărui soț sunt bunurile pe care acesta le-a dobândit înainte de căsătorie sau cu titlu gratuit, în timpul căsătoriei (pasajul 1, art. 77 din Codul Familiei aplicabil în Slovenia). Fără a aduce atingere originii sau tipului de achiziție, bunurile separate ale unui soț se referă și la obiecte de o valoare mai redusă destinate exclusiv uzului personal al acelui soț (pasajul 2, art. 77 din Codul Familiei aplicabil în Slovenia).

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Toate veniturile personale (inclusiv venitul provenit dintr-o pensie) sau câştigurile de orice tip derivate din munca unuia dintre soţi sau profitul din bunurile comune sunt considerate din punct de vedere juridic a fi parte din bunurile comune. Unul dintre soţi poate revendica bunuri ca bunuri proprii numai dacă dovedeşte că acestea provin dinaintea datei căsătoriei sau nu derivă din bunurile comune.

Regimul legal al bunurilor (respectiv, regimul bunurilor comunitare pentru bunurile comune ale soților și regimul bunurilor separate ale fiecărui soț) se aplică soților, cu excepția cazului în care aceștia agreează asupra conținutului regimului de bunuri printr-un acord care determină bunurile și raporturile juridice. Într-un astfel de caz, li se aplică regimul contractual al bunurilor.

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Legea slovenă nu prevede stabilirea unui inventar al bunurilor.

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

Soţii administrează şi utilizează împreună şi de comun acord bunurile comune, dacă nu au convenit ca unul dintre soţi să fie îndreptăţit individual să administreze bunurile comune şi să dispună de bunurile comune în beneficiul ambilor soţi. Celălalt soţ se poate retrage oricând dintr-un astfel de acord. Dacă unul dintre soţi dispune de bunurile comune fără consimţământul expres al celuilalt, cel din urmă poate contesta actul dacă terţul implicat a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că bunul în cauză făcea parte din bunurile comune. În caz contrar, soţul prejudiciat este îndreptăţit să solicite o compensaţie numai de la celălalt soţ. Soţii nu pot dispune individual de partea lor nedeterminată din bunurile comune, dar îşi pot exercita independent dreptul de proprietate asupra bunurilor lor separate.

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

Actele referitoare la bunurile comune şi la nevoile cotidiene ale familiei, care sunt încheiate numai de unul dintre soţi, creează obligaţii comune şi sunt obligatorii pentru ambii soţi. Soţii sunt responsabili solidar şi individual pentru obligaţiile comune.

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Ambii soţi sunt responsabili solidar şi individual pentru datoriile contractate în timpul căsătoriei care sunt legate de bunurile comune şi cheltuielile căsătoriei. Bunurile comune şi, dacă acestea nu sunt suficiente, bunurile proprii ale soţilor se pot folosi pentru a satisface cerinţele creditorilor. În cazul în care contribuţia unuia dintre soţi pentru acoperirea datoriilor comune depăşeşte partea sa din aceste datorii, acesta poate solicita o rambursare de la celălalt soţ. În cazul în care creditorii datoriilor unuia dintre soţi doresc să recupereze aceste datorii din bunurile comune, aceştia trebuie mai întâi să solicite instanţei să determine partea din bunurile comune ce revine soţului debitor, după care pot trece la recuperarea datoriei din partea determinată ca aparţinând soţului debitor.

Dacă în procedura de executare silită este permisă vânzarea unei cote din bunurile comune deținute de un soț, celălalt soț are drept de preempțiune la achiziția respectivei părți la valoarea determinată conform Legii care guvernează execuția și garanțiile. În cazul falimentului personal al unuia dintre soți, instanța care aplică această procedură asupra acestuia stabilește prin testarea drepturilor de excludere, la propunerea administratorului judiciar, că partea debitorului falimentar asupra bunurilor comune este egală cu jumătate, cu excepția cazului în care celălalt soț a înaintat o cerere în constatarea dreptului de excludere. Dacă administratorul judiciar estimează că partea debitorului falimentar asupra bunurilor comune depășește jumătate, atunci administratorul judiciar, în calitate de reprezentant legal al debitorului falimentar trebuie să ceară ca partea debitorului falimentar să fie determinată. Celălalt soț poate, în decursul procedurii falimentului personal al soțului, înainta o cerere în constatarea dreptului de excludere pentru a dovedi că partea sa din bunurile comune este mai mare. Dacă o astfel de cerere nu este depusă de celălalt soț, se consideră că acesta a invocat dreptul de excludere asupra părții din bunurile comune care este egală cu jumătate în procedura falimentului personal.

3.1. Care prevederi pot fi modificate prin intermediul unui contract şi care nu? Care sunt alternativele de regimuri de proprietate matrimonială pe care le poţi alege?

Noul Cod al Familiei sloven reglementează încheierea unei convenții în ceea ce privește efectele patrimoniale și raporturile juridice. Această convenție reprezintă un acord prin care soții convin asupra conținutului regimului lor matrimonial, care diferă de cel statutar. În cadrul acestei convenții, soții pot conveni asupra tuturor celorlalte raporturi patrimoniale pe parcursul căsătoriei, precum și în cazul unui divorț. Înainte de încheierea convenției, soții trebuie să se informeze reciproc cu privire la statutul lor patrimonial; în caz contrar, convenția poate fi contestată. O secțiune a convenției cu privire la efectele patrimoniale și raporturile juridice se poate referi la acordul soților privind sprijinul reciproc sau la acordul privind acordarea unei întrețineri în cazul divorțului.

3.2. Care sunt cerinţele formale şi care este autoritatea pe care o pot contacta?

Un acord valabil încheiat între soţi şi toate modificările aduse acestuia trebuie să fie sub forma unui act autentic notarial.

Convenția soților care privește efectele patrimoniale și raporturile juridice trebuie să îmbrace forma unui act notarial executabil în mod direct. Înainte de semnarea convenției, este prevăzută obligația notarului de a da explicații iar convenția este înscrisă în registrul convențiilor soților cu privire la efectele patrimoniale și raporturile juridice. în cazul în care convenția nu este valabilă, soților li se va aplica regimul matrimonial legal. În cazul în care convenția soților care privește efectele patrimoniale și raporturile juridice nu este înscrisă în registru, față de terți produce efecte prezumția că soților le este aplicabil regimul matrimonial legal.

3.3. Când poate fi încheiat contractul şi care este perioada în care acesta intră în vigoare?

Acordurile care stipulează că bunurile proprii vor face parte din bunurile comune pot fi încheiate numai în timpul căsătoriei.

Se aplică libertatea contractuală: regimul convențional se aplică soților din momentul încheierii convenției asupra efectelor patrimoniale și raporturile juridice, cu excepția cazului în care soții se înțeleg altfel. Convenția între viitorii soți va intra în vigoare la data căsătoriei sau ziua ulterioară căsătoriei stabilită de viitorii soți în acordul care determină bunurile și raporturile juridice.

3.4. Poate fi modificat un contract existent de către soţi? Dacă da, în ce condiţii?

Se aplică libertatea contractuală : soții pot modifica o convenție asupra efectelor patrimoniale și raporturilor juridice deja încheiată, printr-un act notarial direct executabil, modificarea trebuind raportată registrului privind convențiile asupra efectelor patrimoniale și raporturilor juridice.

3.5.  Conform legislației dumneavoastră naționale, poate o convenție matrimonială să aibă efect retroactiv, atunci când soții încheie convenția în timpul căsătoriei?

Articolul 85 din Codul familiei prevede că regimul juridic al proprietății contractuale se aplică soțului/soției de la data încheierii contractului de reglementare a raporturilor patrimoniale, cu excepția cazului în care în acesta se convine altfel. Contractul privind reglementarea raporturilor patrimoniale încheiat de viitorii soți intră în vigoare la data încheierii căsătoriei sau în ziua următoare încheierii căsătoriei stabilită de viitorii soți în contractul privind reglementarea raporturilor patrimoniale.

Prin urmare, este posibil să se convină că contractul va intra în vigoare cu o anumită întârziere, în timp ce un acord privind valabilitatea retroactivă a contractului privind reglementarea relațiilor patrimoniale nu este posibil.

Convenția este înscrisă în registrul convențiilor asupra efectelor patrimoniale și raporturile juridice, care reprezintă o colecție electronică de informații gestionată de Camera Notarilor din Slovenia.

4.5. Poate o convenție matrimonială încheiată într-un alt stat, conform legislației acelui stat, să fie înregistrată în statul dumneavoastră ? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce condiții sau care sunt cerințele ce trebuie îndeplinite?

Codul familiei nu prevede în mod explicit posibilitatea de a înscrie un contract matrimonial (contract privind reglementarea raporturilor patrimoniale) încheiat într-un stat străin în conformitate cu contractul de drept străin în registrul contractelor privind reglementarea raporturilor patrimoniale. 

Cu toate acestea, conform poziției majoritare, înregistrarea ar fi posibilă dacă soții ar depune la notarul din Slovenia o copie formală a actului notarial, certificată de notarul care a întocmit documentul și tradusă în slovenă de un interpret judiciar.

5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

Ambii soţi au dreptul de a solicita partajul bunurilor în instanţă după desfacerea (precum şi în timpul) căsătoriei. Partajul poate fi solicitat, de asemenea, de creditorul unuia dintre soţi din cauza obligaţiilor care nu revin celuilalt soţ. În faza iniţială a partajului, sunt stabilite bunurile comune şi părţile din acestea ce revin soţilor. La partajul bunurilor comune, părţile soţilor nu pot fi stabilite pentru fiecare bun în parte; se stabileşte doar partea ce revine fiecărui soţ din totalul bunurilor. Prezumţia părţilor egale din bunurile comune poate fi contestată. În cazul unor astfel de litigii, instanţa ia în considerare toate circumstanţele cauzei (în special veniturile soţilor, sprijinul pe care unul dintre soţi îl oferă celuilalt, care dintre soţi are custodia copiilor, întreţinerea casei şi a familiei de către soţi, cheltuielile soţilor pentru întreţinerea bunurilor comune şi orice altă formă de contribuţie la administrarea, întreţinerea şi sporirea valorii bunurilor commune).

După stabilirea părţilor respective ale soţilor, urmează o a doua fază în timpul căreia aceştia pot conveni asupra modului de împărţire a bunurilor. Pentru separarea completă a bunurilor, aceştia pot alege între o împărţire fizică şi una civilă sau o combinaţie a acestora două. Dacă nu pot ajunge la un acord cu privire la acest aspect, în cadrul unei proceduri civile necontencioase, instanţa trebuie să efectueze mai întâi o separare fizică, cu prioritate asupra unei separări civile, în cadrul căreia bunurile sunt vândute şi beneficiile sunt împărţite. În cazul unei separări fizice, fiecare dintre soţi primeşte, în limitele părţii sale, bunurile din care dovedeşte că are o cotă legitimă mai mare. Un soţ primeşte bunurile care îi servesc profesiei sau altor activităţi ale sale şi care îi permit să câştige un venit sau servesc exclusiv uzului personal al acestuia şi nu reprezintă bunuri proprii.

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

Soţii rămân responsabili solidar şi individual pentru datoriile lor comune după divorţ, până la partajul bunurilor comune, moment în care ar trebui împărţite şi datoriile. Dacă nu sunt împărţite, soţii rămân responsabili solidar şi individual.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Dacă valoarea bunurilor proprii ale unuia dintre soţi care a fost utilizată pentru acoperirea datoriilor comune depăşeşte partea sa din aceste datorii, soţul poate introduce o cerere de rambursare din partea celuilalt soţ.

La decesul unuia dintre soți, proprietatea comună este împărțită în mod egal, iar partea soțului decedat devine parte din averea acestuia. Moștenitorii sau soțul supraviețuitor au dreptul să ceară instanței de judecată să stabilească un raport diferit de acțiuni. După efectuarea împărțirii, soțul supraviețuitor moștenește după ordinea întâi sau a doua de succesiune. În prima ordine de succesiune, soțul supraviețuitor moștenește împreună cu copiii defunctului, iar moștenirea se împarte în părți egale. În cazul în care defunctul nu are urmasi copii, soțul supravietuitor moștenește în a doua ordine de succesiune împreună cu părinții defunctului și primește jumătate din moștenire.

Nu

Coabitarea este definită ca o relaţie de lungă durată, similară cu relaţia matrimonială, între doi parteneri heterosexuali, care se pot căsători dacă doresc. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să existe niciun obstacol juridic în calea căsătoriei lor. Regimul patrimonial pentru partenerii coabitanţi este echivalent cu regimul patrimonial pentru soţi. Aşadar, bunurile comune sunt formate în acelaşi mod ca şi pentru cuplurile căsătorite. Înregistrarea nu este posibilă pentru partenerii heterosexuali. Întrucât este aproape imposibil să se determine când relaţia devine de lungă durată, toate bunurile dobândite după ce partenerii au început să locuiască împreună vor constitui bunuri comune, în cazurile în care nu există niciun obstacol în calea căsătoriei cuplului. Partenerii homosexuali pot forma o relaţie înregistrată, care are aceleaşi consecinţe pentru relaţiile patrimoniale ale partenerilor ca şi căsătoria (înregistrarea unui act de parteneriat civil între parteneri de acelaşi sex).

Conform normelor generale ale jurisdicţiei, instanţele slovene au jurisdicţie internaţională pentru litigiile referitoare la bunurile matrimoniale dacă reşedinţa permanentă a pârâtului se află în Republica Slovenia. Dacă pârâtul nu are o reşedinţă permanentă în nicio altă ţară, jurisdicţia se poate stabili, de asemenea, pe baza reşedinţei sale temporare în Slovenia (art. 48 din Legea privind dreptul internaţional privat şi procedurile relevante). Dacă litigiile referitoare la bunurile matrimoniale privesc bunuri situate în Republica Slovenia, o instanţă slovenă are jurisdicţie chiar dacă pârâtul nu are reşedinţa în Republica Slovenia. Dacă majoritatea bunurilor sunt situate în Republica Slovenia şi restul se află în străinătate, instanţa poate decide asupra bunurilor aflate în străinătate numai dacă decide asupra bunurilor situate în Republica Slovenia şi numai dacă pârâtul este de acord cu acest lucru (art. 67 din Legea privind dreptul internaţional privat şi procedurile relevante).